Banca Centrală Europeană (BCE) este așteptată să anunțe joi un program de cumpărare de bonduri, care va avea un efect profund asupra băncilor europene. Suma de bani pusă în circulație cu acest prilej va permite așa-numita relaxare cantitativă (quantitative easing, prescurtat QE în lb. engleză), într-o încercare de a opri trendul de deflație.
“Piețele vor spune că 500 miliarde euro ar fi ușor dezamăgitor, 750 miliarde euro este suma așteptată iar 1.000 miliarde euro ar fi îndrăzneț” a declarat Anshu Jain, executiv al Deutsche Bank, potrivit agenției Reuters, în cadul unui panel desfășurat la Forumul Economic Mondial ținut în Elveția, la Davos.
El a adăugat că ”relaxarea cantitativă înseamnă mai multă stabilitate pentru Europa și un mediu mai propice pentru provizionarea pierderilor din împrumuturi, mai puține falimente și un mediu stabil, care ar trebui să fie favorabil pentru bănci.”
El a adăugat că: ”Totodată, această relaxare cantitativă va conduce la rate foarte scăzute ale dobânzii și la o dimimuare considerabilă a câștigurilor reale din dobânzi, ceea ce se va constitui într-o provocare uriașă. Așa încât, cele mai bune părți ale afacerilor noastre bancare, constituirea de depozite și fluxul de bani din franșiză, vor avea de suferit”.
Istoricul măsurilor de relaxare contitativă în Europa. Măsura luată de Banca Angliei în 2012
În 2012, Banca Angliei a cumpărat obligaţiuni guvernamentale în valoare de 325 miliarde lire sterline (516,4 milioane dolari), majorându-şi bilanţul mai mult decât oricare bancă centrală din UE.
Ea a plecat de la situația din SUA. Cu o politică monetară agresivă similară, economia americană reușea în 2011 o creştere de 3%, dublă faţă de cea de 1,4% a Eurozonei.
Din păcate, Marea Britanie a obţinut o performanţă pe jumătate faţă de cea a Eurozonei, ceea ce ridică un semn de întrebare în privința aplicării rețetei americane. Diferenţa esenţială se regăseşte la nivelul sistemelor bancare. SUA îşi revine din criză pentru că are un sector bancar bine capitalizat, foarte lichid şi capabil să acorde împrumuturi.
Prin contrast, sistemele bancare europene au o mare problemă de finanţare, ceea ce le lasă la mâna pieţelor financiare. În Europa, rata medie a împrumuturilor faţă de depozite era, la momentul relaxării cantotative de circa 110%, în timp ce valoarea similară din SUA se situa la 78%, conform datelor furnizate de Barclays. Marea Britanie avea un nivel de 120%, ceea ce spune multe.
La vremea aceea, Banca Angliei a solicitat băncilor să accelereze plăţile în contul facilităţilor oferite, o decizie care a coincis cu deteriorarea situaţiei economice. Guvernatorul Mervyn King a refuzat să folosească forţele de care dispune pe pieţele private şi a insistat pe achiziţia de obligaţiuni guvernamentale.
Rezultatul a fost că Marea Britanie a ajuns în poziţia de a avea niveluri apropiate de Germania la costurile împrumuturilor guvernamentale, dar trebuie să suporte dobânzi similare celor de la periferia zonei euro pentru finanţarea băncilor. Banca Angliei a mizat pe faptul că va veni un moment în care îmbunătăţirea capitalizării băncilor şi a raportul de lichiditate vor determina reducerea costurilor de finanţare. Dar, odată cu înăsprirea cadrului de reglementare, presiunea din partea pieţelor pentru reducerea operaţiunilor este în creştere.
Jocul este unul cu miză ridicată şi riscuri asumate pe măsură. Deznodământul rămâne incert, rămânând de văzut cine va ceda primul, Banca Angliei sau speculatorii de pe pieţele financiare private, rezultatul urmând a fi suportat de economia britanică.
