sâmbătă

20 aprilie, 2024

4 iunie, 2020

Banca Centrală Europeană (BCE) a decis, joi, dublarea programului de relaxare cantitativă (QE) demarat în contextul pandemiei Covid-19 (pandemic emergency purchase programme – PEPP) la 1.350 de miliarde de euro, de la 600 de miliarde de euro, nivelul anunțat anterior, potrivit unui comunicat transmis de instituție.

În prezent, această ”tiparniță de bani”, prin care BCE cumpără obligațiuni din zona euro (instrumente de finanțare a datoriilor publice, dar și private) în contextul Covid-19, funcționează în paralel cu un program similar, dar de dimensiuni mai reduse, aprobat la sfârșitul anului trecut pentru a sprijini creșterea economică anemică a blocului monetar.

”Ca răspuns la revizuirea în scădere a inflației pe orizontul de proiecție, extinderea PEPP va înlesni și mai mult condițiile monetare, sprijinind condițiile de finanțare a economiei reale, în special a companiilor și gospodăriilor. Achizițiile vor continua să fie realizate de o manieră flexibilă, în timp, pe clase de active și jurisdicții variate. Acest lucru permite Consiliului guvernatorilor să înlăture eficient riscurile la adresa transmiterii fără probleme a politicii monetare”, transmite BCE.

(Citiți și: ”Radu Crăciun / Războiul secolului are deja un învingător”)


Orizontul de timp pentru programul PEPP a fost extins până cel devreme la sfârșitul lui iunie 2021, însă BCE este pregătită să prelungească data până la risipirea efectelor crizei coronavirus.

Obligațiunile din cadrul PEPP care vor ajunge la scadență vor continua să fie rostogolite până cel puțin la sfârșitul lui 2022, a mai decis conducerea BCE.

Achizițiile nete în cadrul programului anterior de relaxare cantitativă (APP) vor continua într-un ritm lunar de 20 de miliarde de euro. Și în cazul acestora, oficialii europeni dau asigurări că vor continua cât va fi necesar.

BCE a decis totodată menținerea dobânzilor-cheie la nivelurile actuale, de 0%, 0,25% și -0,5%.


”Consiliul guvernatorilor se așteaptă ca ratele dobânzilor-cheie ale BCE să rămână la nivelurile din prezent sau să scadă până când perspectivele privind inflația vor converge suficient către nivelul de 2%”, mai transmite instituția.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: