24 noiembrie, 2011

Vreau să nu fim în situaţia de a le aduce aminte prietenilor europeni cât au condiţionat accesul României în UE de privatizarea sistemului bancar. Domnilor, aţi obţinut profituri uriaşe în România din 2000 şi până în 2009, iar azi dacă vă pregătiţi cumva să lăsaţi economia românească nefinanţată în perioadă de criză, vom considera o lipsă de fair play în relaţia cu România. Vreau să cred că acest lucru nu se va întâmpla, că nu vom fi puşi, ţări care am venit mai târziu în UE, să plătim factura lăcomiei sistemelor bancare, a lăcomiei, a imprudenţei, a lipsei de responsabilitate de pe vremea când dădeau credite cu buletinul. S-au creat mecanisme europene de capitalizare a băncilor şi apelul meu este să apelaţi la aceste mecanisme, şi nu la sugrumarea economiei româneşti, prin diminuarea fluxurilor de capital necesare atât bugetului de stat, cât şi mai ales economiei private„, a declarat preşedintele Traian Băsescu joi, la o conferinţă organizată de The Economist.

Şeful statului a amendat şi decizia Băncii Centrale a Austriei de a nu mai finanţa subsidiarele din România, pe care le va lăsa să se descurce prin susrse proprii.

Banca Centrală a Austriei a anunţat marţi că Băncile austriece nu-şi vor mai sprijini filialele din Europa Centrală şi de Est. O atare atitudine a băncilor din eurozonă a fost una dintre marile temeri ale ţărilor emergente după summitul european din octombrie: retragerea de capitaluri din Europa de Est, fapt care ar lăsa fără finanţare economiile reale ale acestor ţări.


Băncile din România care ar putea fi afectate de măsură decisă de Austria sunt BCR, Raiffeisen, Unicredit şi Volksbank.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: