România a consemnat în 2019 cea mai mare scădere a prețului caselor între statele UE. Evoluțiile din 2010 încoace și implicații

România a consemnat în 2019 cea mai mare scădere a prețului caselor între statele UE (valoare ajustată cu inflația), potrivit unei analize publicate de Eurostat.… Mai mult›
15.01.2021
Bugetul 2021: în căutarea unei consolidări fiscale fără șocuri

Bugetul pe anul 2021 reprezintă ora adevărului – atât pentru ieșirea din criza produsă de Covid și menținerea unei direcții de dezvoltare coerente, cât și… Mai mult›
14.01.2021
Analiză: Cum a schimbat pandemia obiceiurile de consum și economisire din România

Pandemia a schimbat în proporții semnificative obiceiurile de consum, dar și de economisire ale românilor, reiese din datele INS analizate de cursdeguvernare.ro. Rata de economisire… Mai mult›
13.01.2021
Salariul mediu pe economie a trecut pragul de 700 de euro în noiembrie. Semnal de frână tras de administrația publică

Potrivit datelor publicate de INS, câștigul salarial mediu brut din luna noiembrie 2020 a fost de 5.565 lei, cu 113 lei sau 2,1% mai mult… Mai mult›
13.01.2021
Barack Obama blochează preluarea companiei germane Aixtron de către firma chineză Fujian
de Vladimir Ionescu 4.12.2016
Președintele Barack Obama a semnat un decret prin care blochează preluarea companiei germane Aixtron de către firma chineză Fujian Grand Chip Investment.
Decizia a fost luată după ce liderul de la Casa Albă a primit o recomandare în acest sens din partea Comisiei pentru Investiții Străine în SUA (CFIUS), organism care analizează riscul unor tranzacții din domenii strategice asupra siguranței naționale.
CFIUS are un cuvânt de spus în vânzarea Aixtron, întrucât compania germană deține o subsidiară în California, unde sunt angajate aproximativ 100 de persoane și care generează 20% din vânzările firmei, scrie Bloomberg.
Firma care intenționează să cumpere Aixtron este Fujian Grand Chip Investment, o companie care are legături cu statul chinez, fapt ce îi îngrijorează în mod special pe americani, dar și pe germani.
Pe 21 octombrie, ministrul german al Economiei, Sigmar Gabriel, a anunțat retragerea aprobării acordate inițial pentru această preluare și reluarea analizei privind posibilul impact. Decretul semnat de barack Obama, cu numai două luni înainte de plecarea de la Casa Albă, vine înainte de încheierea analizei de la Berlin.
Președintele Americii poate bloca orice tranzacție a unei firme care operează pe teritoriul său, chiar dacă nu este de origine americană.
Comisia americană CFIUS a blocat în ianuarie, tot pe motive de securitate națională, și preluarea diviziei din California a companiei Lumileds (a grupului olandez Philips). O afacere de 3,3 miliarde de dolari pentru 80% din acțiuni.
Motivul exact al interdicției a rămas necunoscut (Philips nu are voie să dezvăluie concluziile organismului american), dar se bănuiește că acesta ar fi implicarea chinezilor în consorțiul ce dorea să cumpere firma respectivă. Iar domeniul vizat era cel a LED-urilor, care sunt semiconductori, adică o industrie considerată în SUA parte a infrastructurii critice, potrivit Reuters.
(CITIȚI ȘI Germania încearcă să blocheze preluarea de către chinezi a unor companii europene din domenii strategice)
Aixtron, pe care chinezii de la Fujian își doresc să o achiziționeze cu 670 miloane de euro, este și ea producător de diode, laseri și tranzistori, care pot fi folosiți în industria de armament.
Germania a devenit anul acesta principala țintă a cumpărăturilor făcute de chinezi – o preluare pe săptămână
Tranzacțiile făcute de chinezi în industria germană de vârf provoacă mari îngrijorări, mai ales că anul acest ritmul a crescut și s-a ajuns la o preluare pe săptămână, potrivit informațiilor Dealogic.
Valoarea totală a urcat la peste 11 miliarde de dolari (conform Dealogic) și 12 miliarde dolari conform Bloomberg, comparativ cu recordul din 2014, de numai 2,6 miliarde dolari.