miercuri

17 aprilie, 2024

5 iunie, 2014

Preşedintele american Barack Obama a avertizat Rusia, într-un discurs memorabil rostit miercuri la Varşovia cu ocazia aniversării a 25 de ani de democraţie poloneză, că lumea liberă este unită în faţa „tacticilor subversive” pe care le-a folosit pentru încălcarea suveranităţii Ucrainei.

„Suntem împreună pentru că avem convingerea că oamenii şi naţiunile a dreptul să îşi hotărască singure destinul”, a afirmat liderul de la Casa Albă în faţa unei mulţimi de 6000 de oameni, în care se aflau atât preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, cât şi liderii ţărilor din Europa Centrală şi de Est.

Angajamentul SUA şi al NATO de a fi alături de aliaţii din regiune este fără echivoc. „Articolul 5 este clar: un atac asupra unuia dintre noi este un atac asupra tuturor. Iar ca aliaţi avem datoria solemnă – asumată printr-o obligaţie din tratat -să vă apărăm integritatea teritorială. Şi o vom face.


Suntem împreună – acum şi pentru totdeauna – pentru că libertatea voastră este şi libertatea noastră. Polonia nu va mai fi niciodată singură. Dar nu numai Polonia – Estonia nu va mai fi niciodată singură. Letonia nu va mai fi niciodată singură. Lituania nu va mai fi niciodată singură. România nu va mai fi niciodată singură”, a spus preşedintele american.

Barack Obama a arătat că nu sunt doar „vorbe goale” ale Statelor Unite. Angajamentele în faţa aliaţilor sunt sprijinite de armata americană „cea mai puternică armată din istorie”: avioanele NATO patrulează spaţiul aerian al statelor baltice, vasele militare patrulează în Marea Neagră, militarii ţărilor est-europene se antrenează alături de forţele armate americane şi prezenţa americană în Polonia a fost suplimentată.

„Facem asta nu pentru a ameninţa vreo naţiune, ci pentru a apăra securitatea şi teritoriul nostru şi al prietenilor noştri”, a mai spus preşedintele SUA.

Iar printre prieteni preşedintele Obama a amintit, în afara aliaţilor din NATO, Republica Moldova, Ucraina şi Georgia.


Avertismentele transmise Rusiei au fost fără echivoc: “Vremea imperiilor şi a sferelor de influenţă a trecut. Naţiunilor mari nu trebuie să li se permită să agreseze ţările mici sau să îşi impună voinţa cu ţeava puştii sau cu mascaţi care ocupă clădiri. Iar o semnătură cu pixul nu poate legitima furtul unui teritoriu vecin.

Aşa că nu vom accepta ocuparea Crimeei şi încălcarea suveranităţii Ucrainei. Naţiunile noastre libere vor fi unite astfel încât alte provocări ale Rusiei să nu facă decât s[ o izoleze şi mai mult şi să implice costuri pentru Rusia.

După ce am vărsat atâta sânge să unim Europa, cum am putea permite tacticilor subversive ale secolului XX să definească acest nou secol?”, a spus liderul american.

Discursul de miercuri al preşedintelui SUA a avut trei audienţe distincte:

  • poporul polonez şi celelalte naţiuni din Europa Centrală şi de Est, care au vrut să obţină asigurările că se pot baza pe aliantul american în contextul creat după anexarea Crimeei la Federaţia Rusă
  • Vladimir Putin, care caută indicii referitor la următoarele mişcări ale SUA
  • Aliaţii europeni, care nu împărtăşesc întotdeauna simţul urgenţei în reacţiile privind situaţia din Ucraina, chiar dacă nu au existat, până în prezent, diferenţe mari de opinie referitor la reacţia pe care trebuie să o aibă faţă de această situaţie şi faţă de Rusia

Sprijin deschis pentru Ucraina

„Ucraina trebuie să fie liberă în a-şi alege viitorul, pentru ea şi prin forţele proprii. Respingem gândirea de jocului de sumă nulă a trecutului – o Ucraină liberă şi independentă are nevoie de legături puternice cu Europa şi Rusia, cu SUA şi restul lumii”, a spus Barack Obama.

Înainte de discursul din curtea Palatului Regal din capitala Poloniei,în cursul dimineţii de miercuri, preşedintele american a avut o îmntâlnire cu noul preşedinte al ucrainei, Petro Poroşenko. Întâlnirea are loc la 10 zile de la câştigarea alegerilor şi înainte de preluarea oficială, sâmbătă, a mandatului la conducerea ţării.

În întâlnirea lor, liderul de la Casa Albă a afirmat că „regele ciocolatei” din Ucraina a fost „alegerea înţeleaptă” şi că a fost impresionat de expertiza de business a noului preşedinte şi de încrederea pe care a arătat-o în puterea sa de a gestiona provocările economice şi politice cărora Ucraina trebuie să le facă faţă.

Barack Obama l-a anunţat pe preşedintele ucrainean că SUA oferă 5 milioane de dolari ajutor financiar armatei ucrainene, care continuă să sufere pierderi în confruntările cu separatiştii prorusi din estul ţării.

Preşedintele american: Democraţia înseamnă şi o justiţie independentă şi lupta anticorupţie a liderilor naţiunilor

Evocarea democraţiei poloneze a creat contextul în care preşedintele american să transmită mesaje referitor la câştigurile naţiunilor din regiunea în care ne aflăm.

“Democraţia nu înseamnă doar alegeri. Democraţia adevărată, prosperitatea reală şi securitatea nu sunt un simplu dat şi nici nu se pot impune din afara ţării. Trebuie câştigate şi construite din interior.

Iată cum vedem noi o democraţie puternică: cetăţenii au libertatea de a se face auziţi, fără teamă. Partidele politice sunt în competiţie deschisă şi corectă în alegeri. O justiţie independentă funcţională pentru respectarea statului de drept”, a spus preşedintele american.

În Polonia, spune liderul SUA, există o presă vibrantă şi o societate civilă capabilă să tragă liderii la răspundere – “pentru că guvernele există pentru a-şi ajuta popoarele să evolueze, nu să le ţină pe loc”.

Liderii trebuie să câştige şi să păstreze încrederea încrederea oamenilor şi să lupte împotriva corupţiei, nu să fure din buzunarele propriului popor”, a mai spus preşedintele Obama.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: