24 martie, 2015

cercetareComisia Europeană a propus să redirecţioneze 2,7 miliarde de euro din programul Orizont 2020 spre Fondrul European de Investiţii Strategice (EFSI), din care se stimulează investiţii prin programul Juncker, informează BBC. O decizie criticată de universităţi şi institutele de cercetare.

Comisarul european Carlos Moedas argumentează însă că ştiinţa va fi beneficiarul final, pentru că banii luaţi din bugetul cercetării pentru a fi un stimul economic, alături de celelalte 21 de miliarde puse în “coşul” fondului de investiţii, vor fi atrase de sectorul inovaţiei şi cercetării.

“EFSI este destinat proiectelor cu risc mare, dar şi cu beneficii mari. Iar asta însemnă ştiinţă, inovaţie, economie digitală”, a argumentat oficialul european.


Decizia de a lua bani de la cercetare pentru investiţii, care nu este sigur că vor ajunge la investiţii în domeniul ştiinţific, a fost criticată şi printr-o scrisoare trimisă preşedintelui Comisiei, Jean-Claude Juncker, de către 26 de laureaţi ai premiului Nobel.

Dacă se vor lua aceşti bani, se va transmite semnalul că europa nu este locul în care să se facă ştiinţă la nivel înalt, au argumentat aceştia.

Comisia argumentează însă că bugetul pentru cercetare, pentru programul Orizont 2020, va ajunge la 80 de miliarde până în 2020, o creştere de 30% faţă de alocarea anterioară, de programul anterior, Al 7-lea program cadru de cercetare.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: