Deficitul contului curent a ajuns la 1.326 milioane euro după primele unsprezece luni din acest an, potrivit datelor anunțate BNR. La finele primului trimestru, soldul se afla pe plus la un maxim de 695 milioane euro. Trecerea în domeniul negativ a soldului contului curent s-a produs de-abia în luna august, ceea ce arată o medie a deficitului lunar de circa 450 milioane euro pe ultimele patru luni monitorizate.
Valoarea deficitului contului curent consemnată la finele lunii noiembrie s-a apropiat de 1% din PIB, adică rezultatul estimat oficial pentru finalul anului. Ajustarea puternică a deficitului extern se înscrie în peisajul regional, dar rezultatul rămâne unul notabil din perspectiva asigurării echilibrului macroeconomic.
De reținut, economia românească a reușit să obțină în primele unsprezece luni din 2013 venituri din exportul de mărfuri mai mari cu aproximativ 3,8 miliarde euro, în condițiile în care importurile au rămas aproximativ la același nivel (48,8 miliarde euro față de 48,6 miliarde euro în același interval din anul trecut).
Sumele trimise în țară de cei care lucrează în străinătate s-au majorat cu aproape o jumătate de miliard de euro, în timp ce banii trimiși din România în străinătate au crescut cu circa 350 milioane euro, ceea ce a redus ușor influența pozitivă înregistrată pe segmentul transferurilor curente. Avansul încasărilor din turism și scăderea soldului negativ pe acest segment s-au situat la zece procente.
Sectorul serviciilor de transport a reușit să obțină un succes important. Soldul pozitiv s-a dublat și a urcat la 1.990 milioane euro. La partea de venituri, sumele intrate în țară au fost ceva mai mici dar au rămas în jur de 1,2 miliarde euro, dar ieșirile au crescut de la 4 miliarde euro la 5,1 miliarde euro. Transferurile curente au adus un plus de 3,25 miliarde euro,semnificativ mai mic decât minusul din postul de venituri.
Ajustarea balanței de plăți consemnată după primele unsprezece luni ale anului în curs rămâne impresionantă. De la un minus de aproape 5,4 miliarde euro în primele 11 luni ale lui 2012, am ajuns la o valoare negativă de circa patru de ori mai mică. Această ajustare s-a realizat în proporție de aproape 90% în urma reducerii consistente a deficitului din comerțul exterior cu bunuri, de la 6,7 miliarde euro la doar 3,1 miliarde euro.
Investițiile directe ale nerezidenților în România au totalizat 2.388 milioane euro și au fost în creștere cu 22,3% față de aceeași perioadă a anului precedent. Creditele intragrup au reprezentat 1.042 milioane euro (dublu față de finele lunii precedente, ceea ce explică evoluția pozitivă) iar participațiile la capital consolidate cu pierderea netă 1.347 milioane euro.
Datoria externă pe termen mediu și lung a rămas sub nivelul de la finele anului trecut. Valoarea ei la 30 noiembrie 2013 era de 77.958 milioane euro, cu un procent mai puțin decât la 31 decembrie 2012. Datoria externă pe termen scurt s-a păstrat sub pragul de 20 miliarde euro (19.336 milioane euro, cu aproximativ 1,6 miliarde euro sub cea de la finele lui 2012).
Per total, datoria externă s-a redus de la 99.681 milioane euro, valoare consemnată la 31 decembrie 2012 la 97.294 milioane euro, valoare consemnată la 30 noiembrie 2013 (-2,4%). Cu toate acestea, merită subliniată creșterea datoriei publice directe cu aproape șase miliarde euro, de la 23.755 milioane euro la 28.678 milioane euro, în același interval de timp.
Serviciul datoriei externe pe termen mediu și lung în perioada ianuarie – noiemmbrie 2013 a urcat spre 23 miliarde euro, ceea ce a crescut rata serviciului datoriei externe pe acest an la 41,2% comparativ cu 34,9% anul trecut, în pofida majorării exporturilor. Statul a avut de achitat 5.569 milioane euro în contul datoriei publice directe (din care 891 milioane euro în contul datoriei către FMI) și 167 milioane euro la datoria public garantată.