joi

18 aprilie, 2024

13 februarie, 2013

Nu e un ”atac la guvernul Ponta”. Ci e despre noi – cei aflați la capătul ăstălalt (știu ei care) al guvernării și despre următoarele lucruri foarte evidente (evidente pentru noi) :

-, Azi 13 (februarie), Curtea Constituțională a dat undă verde la bugetul pe anul acesta. Guvernul are, deci, singurul instrument prin care poate interveni în economia de piață.

-, Azi 13 februarie, Guvernul are un pachet fiscal cu care să gospodărească economia și care va trece prin parlament foarte simplu. Pentru că


-, Azi, 13 februarie, guvernul are un sprijin parlamentar de peste 70 %.

-, Azi, 13 februarie, guvernul știe că poate conta, după summitul european de săptămâna trecută, pe fonduri europene de aproape 10 ori mai mari decât a dovedit România până acum că poate absorbi.

-, Azi, 13 februarie, guvernul are deja stabilite obiectivele cu FMI, Banca Mondială și CE – are, adică, un plan (fie și făcut și smuls de alții) în ce privește companiile de stat și ruinătoarele lor pierderi.

-, Azi, 13 februarie, guvernul are la dispoziție o economie pe care Alico a evaluat-o ca fiind cu risc redus pentru sustenabilitatea finanțelor publice – adică are note bune pe piețe.


-, Azi, 13 februarie, guvernul are la dispoziție 5 miliarde de euro gratuiți de la Uniunea Europeană, pe care nu trebuie decât să meargă cu hârtiile în regulă și să-i ia. E drept că în buget n-a prevăzut destui bani pentru prefinanțări, dar a fost opțiunea lui să ducă banii către alte zone.

– Și încă un lucru foarte, foarte important: Azi, 13 februarie, guvernul se află, prin premier și niște miniștri, de 9 luni la butoane – adică știu situația, cunosc sistemul, nu au în față terenul sterp al incertitudinilor cu care începe orice guvernare.

Toate astea înseamnă că azi, 13 februarie 2013, mecanismele care ar trebui să repornească economia ar trebui să ne asurzească. Nu ne asurzesc, iar cei care, cu urechile ciulite încearcă să afle ce e cu zgomotul ăsta de fond, să știe că huruitul vine din altă parte :

-, Azi, 13 februarie, la 2 luni după alegeri și la 9 luni de la preluarea guvernării, există 3 ministere sparte pentru sinecurile politice, în care mai continuă încă disputele pentru instituțiile subordonate. Adică pentru instituțiile în care se bifurcă deciziile pentru Autoritățile de Management, se fac și desfac licitațiile, se atribuie contractele, se eliberează avizele și certificatele de funcționare ale diverselor sectoare din economie.

Sub fracțiile celor 3 ministere stau nu doar zeci de instituții blocate, ci și sute de slujbași care au scăzut ritmul și așteaptă pe burtă să vadă cine-i va câștiga la masa negocierilor politice. Această situație are să ne explodeze în față peste 5-6 luni (cam atâta durează să se identifice instituțiile care griprează guvernarea, căci sistemul are inerție mare) – când vom vedea câte lucruri sunt ținute, azi, 13 februarie, pe loc.

-, Azi, 13, avem probleme de ”arhitectură instituțională” în absorbția fondurilor europene – unul din (sau poate chiar singurul) motoare de creștere pe 2013.

Nu se aud bocăniturile depanatorilor sistemului, nu se văd planurile care să reașeze deciziile în fluxul potrivit, nu se muncește la dat deoparte bolovanii din calea banilor : avem, în schimb, primul caz oficial de șpagă pentru angajarea de personal în sistem.

-, Azi 13 februarie, beneficiarii din proiectele POSDRU sunt puși sub presiune de către însuși guvernul, care, de dragul unei mișcări de imagine, s-a grăbit să creeze așteptări și haos în piață anunțând deblocarea banilor înainte de-a primi scrisoarea oficială de la Bruxelles. Evident, creditorii, niște nefericiți, i-au luat cu asalt pe beneficiari – alți nefericiți, căci nu vom cunoaște niciodă numărul antreprenorilor ajunși în faliment din cauza suspendării Programului.

-, Azi, 13 februarie, după 3 întâlniri cu FMI_BM-CE și după angajamentele previzibile cu aceștia, la companiile de stat cu probleme încă se mai bâjbâie după manageri și adminstratori. Iar Dl. Victor Ponta (adică însuși premierul) anunță că se gândește la impozitarea salariilor mai mari de 1000 de euro.

Azi, 2013, în România, un manager de fabrică dispus să accepte un salariu mai mic de 5-6000 de euro ori nu face nici 2 parale în privat, ori e pus acolo să fure.

-, Azi, 13 februarie, ne-am resemnat deja cu anunțul ministrului Sănătății, că nu va exista o nouă Lege a Sănătății, într-un sistem subfinanțat, dezechilibrat, în care se contribuie puțin decât se consumă și se fură mai mult decât costă întreaga ”instalație”, și de care asiguratorii privați sunt ținuți la respect de regulile de stat numai pentru că niște politicieni încă nu și-au marcat teritoriul în această piață.

Azi, 13 februarie, ministrul Sănătății a decretat deja că 10 lei coplată pe ziua de spitalizare e prea mult pentru un om cu 800 de lei lunar, așa încât se va plăti 10 lei pe internare. Omul cu 800 de lei lunar știe însă că ”coplata” în șpagă e, în cel mai amărât spital, nu de 10, ci de 20 de lei pe 24 de ore, și asta numai la cele 4 ture de asistente – că doctorul se ”coplătește” separat.

-, Azi, 13 februarie 2013 ar trebui să se lucreze pe brânci la crearea altor mecanisme de absorbție a fondurilor europene pe exercițiul 2014-2020, așa încât noul sistem să fie acreditat la Bruxelles până la anul. Noul sistem : marea problemă a României a fost că vechiul sistem (de pe vremea Dlui Tăriceanu și din exploatarea Dlui Boc) a fost o improvizație – iar rezultatele le vedem azi.

-, Azi, 13 februarie, aflați sub plină guvernanță europeană, Nu avem un singur minister al Afacerilor Europene, care să adune într-o viziune unitară poziția României față de deciziile care care vin, imperativ, de la Bruxelles.

Azi, 13, vechiul MAEur e spart și împărțit în două, ca să ajungă la toată lumea.

-, De fapt, azi, 13 februarie 2013, nu avem un model de creștere, nu avem un sistem principii de guvernanță corporativă implementat la nivel de guvern, nu avem o viziune, nu avem o strategie, nu avem niște responsabili cu implementarea ei.

(Citește și  : ”Cei mai buni (II): Incompetentul domn Emil Boc și dreapta lui Mugur Isărescu”)

-, Și una de bine : Azi, 13 februarie, dat fiind că e ședință de guvern, premierul Ponta s-ar putea să nu aibă timp să piardă câteva ceasuri pe la televiziuni.

*

Și mai sunt. Dar acoperite de paravanul diversiunilor din ultimele săptămâni, din care ultima se referă tocmai la ”motoarele de creștere” : la intrarea în ședința de guvern, Dl. Victor Ponta n-a îngăimat nimic din planurile foarte precise pe care lista de mai sus le reclamă. S-a plâns – așa cum o face de aproape o săptămână, că azi, 13 februarie, există state cu jumătate din populația României și cu de două ori mai multe fonduri europene obținute decât România.

Sunt convins că da : Acele state au alt stil de lucru, au alte mecanisme de guvernare, alte rate de absorbție, au altă predictibilitate. Și, desigur, au alți premieri.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Atata timp cat guvernul nu ia masuri coercitive impotriva celor care depun proiecte dor cu obiectivul de a fura, de a-si insusi o parte din aceste fonduri, nu vom putea sa atragem sumele alocate tarii de catre UE.
    Nu inteleg de ce nu sunt sanctionati, eventual cu interzicerea dreptului de a mai depune proiecte pentru fonduri europene, acei agenti economici care nu fundamenteaza corect proiectele, incarcarcand devizele prin licitatii masluite. Acestia sunt cei vinovati de respingerea proiectelor de catre inspectorii UE si pierderea acelor fonduri. APDRP ar trebui responsabilizata pentru proiectele respinse. Pentru aceasta insa ar dezvoltata, ca numar de salariati si instalati manageri pe criterii profesionale si nu politice

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. Atata timp cat guvernul nu ia masuri coercitive impotriva celor care depun proiecte dor cu obiectivul de a fura, de a-si insusi o parte din aceste fonduri, nu vom putea sa atragem sumele alocate tarii de catre UE.
    Nu inteleg de ce nu sunt sanctionati, eventual cu interzicerea dreptului de a mai depune proiecte pentru fonduri europene, acei agenti economici care nu fundamenteaza corect proiectele, incarcarcand devizele prin licitatii masluite. Acestia sunt cei vinovati de respingerea proiectelor de catre inspectorii UE si pierderea acelor fonduri. APDRP ar trebui responsabilizata pentru proiectele respinse. Pentru aceasta insa ar dezvoltata, ca numar de salariati si instalati manageri pe criterii profesionale si nu politice

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: