joi

2 mai, 2024

2 august, 2022

Statele Unite l-au ucis pe egipteanul Ayman al-Zawahiri, liderul reţelei teroriste Al-Qaida, într-o „operaţiune antiteroristă” desfășurată în weekend în Afganistan, a anunțat luni un înalt responsabil al administraţiei americane, potrivit CNN.

„Operaţiunea a fost reuşită şi nu a făcut nicio victimă civilă”, le-a precizat jurnaliştilor această sursă.

Ayman al-Zawahiri ar fi fost omorât într-un atac cu drone desfășurat în Kabul, potrivit unor surse militare. El împlinise de curând 71 de ani, și a rămas un simbol internațional vizibil al organizației teroriste, la 11 ani după ce militarii americani l-au ucis pe Osama Bin Laden.


Operațiunea americană a avut loc la aproape un an de la retragerea haotică a forţelor americane din Afganistan, care a permis talibanilor să preia din nou controlul asupra ţării după douăzeci de ani.

Al-Qaida îl pierduse deja numărul 2, Abdullah Ahmed Abdullah, ucis în august 2020 pe străzile din Teheran de agenţi israelieni în cursul unei misiuni secrete comandate de Washington, informaţii dezvăluite câteva luni mai târziu de New York Times.

Statele Unite au mai anunţat la mijlocul lui iulie că l-au ucis pe liderul grupării Stat Islamic (SI) din Siria, Maher al-Agal, tot după un atac cu dronă.

Cine a fost Ayman al-Zawahiri

Ayman al-Zawahiri a fost unul dintre cei mai căutaţi terorişti din lume, iar Statele Unite au promis 25 de milioane de dolari pentru orice informaţie care permitea să fie găsit.


El a preluat conducerea mișcării jihadiste în 2011, după moartea lui Osama bin Laden, ucis de un comando american în Pakistan.

De negăsit de mai bine de zece ani, era considerat unul dintre creierele atentatelor de la 11 septembrie care au făcut aproape 3.000 de morţi în Statele Unite.

Cum a avut loc atacul cu dronă

Atacul cu dronă a fost efectuat folosind două rachete Hellfire şi fără nicio prezenţă militară americană la sol, a precizat un responsabil american. Este dovada capacităţii Statelor Unite, spune oficialul, de „a identifica şi localiza chiar şi cei mai căutaţi terorişti din lume şi de a lua măsuri pentru a-i elimina”.

Ayman al-Zawahiri a fost reperat „în mai multe rânduri şi pentru o perioadă lungă de timp pe balconul unde a fost lovit în cele din urmă” de lovitura din capitala afgană, a adăugat el

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: