7 august, 2020

Internarea în spital a pacienților cu alte patologii decâd Covid-19 nu trebuie condiționată de testul coronavirus, precizează Avocatul Poporului într-un comunicat de presă.

”Persoanele care reprezintă urgențe medicale sau sunt programate pentru internare, nu trebuie să fie condiționate de efectuarea unui test COVID-19 în prealabil și de prezentarea rezultatului acestuia la internare, iar în situația în care o unitate spitalicească solicită unei persoane altceva, aceasta are inclusiv posibilitatea de se adresa instanței judecătorești”, spune instituția condusă de Renate Weber.

Intervenția Avocatului Poporului vine după ce în presă au apărut informații privind persoane ce au reclamat faptul că li s-a cerut drept condiţie pentru internare să-şi facă înainte testul pentru noul coronavirus.


Avocatul Poporului a cerut explicații Ministerului Sănătății.

Concluziile trase de Avocatul Poporului după primirea răspunsului MS sunt prezentate într-un comunicat al instituției:

  • referitor la solicitarea efectuării testului RT-PCR, potrivit prevederilor Ordinului ministrului sănătății nr. 828/2020 cu modificările și completările ulterioare, la prezentarea în spital se realizează triajul tuturor persoanelor și, în funcție de simptomatologia prezentată, cazurile suspecte vor fi internate în zone speciale de izolare (zone-tampon), urmând a fi testate prin RT-PCR pentru infecția cu SARS-CoV-2, în zona-tampon vor primi toată asistența medicală necesară pentru afecțiunea/afecțiunile lor până la sosirea rezultatului acestui test. Pacienții care în urma triajului nu au motiv să fie considerați cazuri suspecte pentru infecția cu SARS-CoV-2 vor fi internați în secțiile aferente patologiei pe care o prezintă, cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 metri între pacienți.
  • începând din data de 15.05.2020 au fost reluate internările și intervențiile chirurgicale programate, precum și activitatea din ambulatorii, iar în ceea ce privește situația pacienților care nu sunt suspecți COVID-19, în urma triajului, aceștia vor fi internați în secțiile aferente patologiei fără RT-PCR. Pacienții suspecți vor fi internați în zone speciale de izolare (zone-tampon), urmând a fi testați prin RT-PCR pentru infecția cu SARS-CoV-2, testări decontate unităților sanitare prin Programul Național de Boli Transmisibile Prioritare.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: