joi

18 aprilie, 2024

3 noiembrie, 2017

Consiliul Economic și Social, organism consultativ al Parlamentului și al Guvernului României, a avizat negativ proiectul Cabinetului Tudose de modificare a Codului fiscal, inclusiv propunerea de trecere a contribuțiilor sociale de la angajator la angajat.

Avizul nu este obligatoriu, ci doar consultativ.

În acest context, ședinţa extraordinară a Guvernului pentru adoptarea noilor prevederi fiscale, programată pentru vineri, a fost amânată pentru luni.


Decizia CES a fost luată în ședința de marți, iar votul a fost covârșitor împotriva modificărilor propuse de Guvern, a declarat pentru cursdeguvernare.ro Dumitru Coarnă, membru al plenului CES.

Consiliul Economic și Social: ”Mixul” de sindicate și patronate. Atribuțiile și relația cu guvernul

Consiliul Economic şi Social este forul abilitat să avizeze proiecte de acte normative, format din lideri ai sindicatelor, patronatelor şi societăţii civile. Guvernul PSD-ALDE a ignorat în trecut CES în momentele în care a decis că trebuie să promoveze un act normativ.

Ultima oară s-a întâmplat în ianuarie, când guvernul Grindeanu a decis creşterea salariului minim de la 1.250 la 1.450 de lei şi modificări la Codul Fiscal – decizii adoptate în Guvern, chiar publicate în Monitorul Oficial fără avizul CES. La momentul respectiv, mai mulţi membri ai CES şi-au manifestat indignarea faţă de situaţia astfel creată.

Potrivit legislaţiei în vigoare, Guvernul trebuie să solicite avizul CES cu şapte zile înainte de adoptarea unui normativ.


Consiliul Economic şi Social are rol consultativ în stabilirea strategiilor şi politicilor economice şi sociale, în aplanarea stărilor conflictuale la nivel de ramură sau la nivel naţional aparute între partenerii sociali, precum şi în realizarea, promovarea şi dezvoltarea dialogului social şi a solidarităţii sociale.

Deciziile se iau în plenul CES, care este compus dintr-un numar de 45 de membri numiți de partenerii sociali:

  • 15 membri numiți de confederațiile sindicale
  • 15 membri desemnați de patronate
  • 15 membri reprezentând societatea civilă

Cronica unei ședințe amânate

Guvernul urma să se reunească vineri, de la ora 14.00, într-o şedinţă extraordinară, în care urma să adopte modificări semnificative ale Codului fiscal cu privire la transferul contribuţiile sociale în sarcina angajaţilor şi instituirea ”taxa de solidaritate” pentru angajatori.

Propunerile Guvernului de modificare a Codului fiscal au fost criticate, de la prezentare încoace, atât de parlamentarii opoziției și de președintele Klaus Iohannis, cât și de consultanții fiscali.

”Modificările la Codul fiscal ar trebui discutate și aprobate în Parlament, prin lege, iar decidenții ar trebui să lase orgoliile la o parte și să ia hotărâri în interesul național, indiferent de culoarea politică”, spunea, chiar vinerivineri, senatorul PSD Eugen Teodorovici, președintele Comisiei pentru buget-finanțe, prezent la evenimentul „Topul Național al Firmelor Private din România”.

„Solicit coaliției să renunțe la aceste măsuri. Recomand prudență, pentru că nimeni nu-și dorește o politică de azi pe mâine. Avem nevoie de o politică sustenabilă, care să rezolve problemele pentru viitor. Avertizez la modul cel mai serios decidenții politici să judece la rece, să nu bage România într-o aventură fiscală cu final trist”, declara, joi, președintele Klaus Iohannis.

„Nu există niciun motiv pentru ca măsurile fiscale să nu se mai adopte. Am vorbit cu diverse companii. Nu sunt bulversate din acest motiv”, asigura, vineri dimineața, liderul PSD, Liviu Dragnea.

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: