(Adaptare după un editorial de Sony Kapoor):
***
Este o decadă de când Lehman Brothers s-a prăbuşit şi momentul din an în care pieţele sunt îngrijorate de producerea unei alte „surprize de primăvară”. Nu există două şocuri de piaţă identice şi nimeni nu a reuşit să prevadă prăbuşirea pieţelor. Totuşi, e utilă cunoaşterea vulnerabilităţilor pentru un management mai bun al riscului.
Sunt patru mari zone care sugerează că economia mondială este într-o situaţie mai fragilă în ajunul dispariţiei băncii Lehman Brothers ( eveniment care a rămas în imaginea publică asociat cu declanşarea crizei –n.r.), în urmă cu zece ani.
1.Banca Reglementelor Internaţionale a avertizat în mod repetat că s-a atins un nivel record de îndatorare în economia globală iar calitatea medie a creditelor luate s-a deteriorat. Nivelul acestora se ridică acum la 63 de trilioane de dolari datorii suverane scadente, la un stoc de 237 trilioane dolari, cu 70 de trilioane USD mai mult decât înainte de declanşarea crizei.
Doar 11 state şi două firme americane mai au rating AAA. Gestiunea datoriilor a devenit mai dificilă iar costurile aferente acestora vor creşte consecutiv normalizării politicilor monetare după ani de relaxare cantitativă (injectarea de bani în piaţă şi păstrarea unor dobânzi foarte reduse pentru relansarea economică – n.r.).
În 2007, SUA a avut un deficit public de 161 de miliarde USD sau 1,1% din PIB, cu mult mai mic decât cel estimat pentru anul în curs, respectiv 804 miliarde USD. Datoria publică americană a urcat de 65% din PIB în 2008 la 105% în prezent. În Zona Euro este cu 20 de procente mai mare, cu un avans de 60% din PIB în Spania şi de 30% din PIB în Italia, care a ajuns acum la 130%.
În mod evident, s-a ajuns ca spaţiul fiscal pentru cheltuieli publice să se îngusteze şi sunt mai puţini bani pentru a implementa politici contraciclice, care să evite repetarea marii crize care a urmat după prăbuşirea Lehman Brothers.
2.Relaxarea cantitativă a lăsat băncile centrale cu un nivel record de 15 trilioane USD active în bilanţurile lor, la un nivel redus record al dobânzilor, ceea ce implică un spaţiu limitat pentru un răspuns robust al politicii monetare în cazul unui alt şoc. La ultimele trei recesiuni, Rezerva Federală a redus rata dobânzii cu cinci procente, în timp ce înainte de criza din 2008, Banca Centrală Europeană şi Banca Angliei menţineau dobânzi de 4% şi, respectiv, 5%.
Cu robinetele de bani ale relaxării cantitative deschise şi rate de dobândă chiar negative în cazul băncilor centrale ale unora dintre economiile grupului G10 (ţările dezvoltate care au încheiat un acord cu FMI pentru a veni cu fonduri care să-i crească capacitatea de împrumut – SUA, Japonia, Elveţia, Canada, Franţa, Germania, Italia, Suedia, Belgia şi Olanda) repetarea unor măsuri hotărâte, care să împiedice o depresiune în economia mondială, este aproape imposibilă.
3.Centrele de politică solide din 2008 şi-au diminuat puterea. Populismul de stânga şi de dreapta s-a ridicat, parţial ca răspuns la criză. Electoratul este tot mai nemulţumit, după ce puţini au văzut o creştere a puterii de cumpărare şi au experimentat noi forme de insecuritate socială. Sistemele politice europene au generat majorităţi de guvernare tot mai greu de constituit şi mai instabile.
4.În fine, s-a produs o reducere a încrederii şi o slăbire a ordinii internaţionale. SUA urmăreşte o politică de neimplicare în organizaţii economice esenţiale precum G-7 şi G-20, care au fost esenţiale în urmă cu o decadă pentru abordarea crizei. În plus, administraţia Trump a mers în direcţia reducerii cooperării economice internaţionale
Mai nefast, influenţa centrelor de putere politică din ţările europene, sensibile la dezvoltarea unor proiecte comune au pierdut teren iar populiştii s-au extins atât în nucleul dur al Uniunii cât şi la periferia acesteia, lăsând puţin spaţiu pentru politici paneuropene. Brexitul, diviziunea Est-Vest pe tema imigraţiei şi noul guvern italian sunt alte exemple de înrăutăţire ale mediului politic.
Desigur, băncile sunt mai puternice astăzi decât erau în 2008 iar decidenţii au la dispoziţie o paletă mai largă de mijloace de intervenţie în caz de criză. Dar combinaţia dintre spaţiul fiscal şi de politică monetară în continuă diminuare, scăderea importanţei centrelor politice, dezmembrarea ordinii liberale postbelice şi apariţia unui război comercial înseamnă că lucrurile sunt mai fragile în multe alte privinţe.
Sunt aspecte pe care le-am preluat in extenso, cu mulţumirile de rigoare, deoarece trebuie să fim atenţi la mediul internaţional, în care activează şi economia românească. O abordare prudentă într-un moment în care nori negri se adună asupra acestuia după mai mulţi ani de exapansiune şi lăsarea unui spaţiu de manevră ar fi esenţiale şi pentru decidenţii autohtoni.
***
Sony Kapoor este director executiv la think-tank-ul Re-Define. Opiniile sale nu angajează Bloomberg
