Aventurile produselor tradiționale prin economia reală. Un studiu de caz: magiunul de Topoloveni

Două idei desprinse din analizele cursdeguvernare.ro care premerg conferinţa „Economia: de la made in România la made by România”, organizată pe 3 iunie:

1. România are nevoie de mai multe branduri naţionale pentru a-şi menţine trendul economic sustenabil
2. Economia din România se află într-o poziţie dominată de volum şi nu de calitate.

Deşi aceste adevăruri sunt unanim acceptate de specialişti, un exemplu extras din economia reală arată cât de greu se descurcă în România chiar și companiile cu produse certificate internațional.

Un studiu de caz – notoriu în ultimii ani, dar căruia notorietatea nu-i folosește la nimic:  compania Sonimpex, producător al magiunului de Topoloveni, singurul produs tradiţional românesc certificat la nivel european.

În plan intern însă, marca Sonimpex nu este certificaţă OSIM, iar standardul de calitate al produsului generic, elaborat de companie, nu este respectat de alţi producători.

Bătălia cu sistemul intern a unui produs tradiţional omologat la extern

Dificultăţile pe care le întâmpină producătorul din Topoloveni sunt vechi şi au mai fost prezentate opiniei publice de numeroase publicaţii. Cu ce efect o demonstrează refuzul OSIM de a admite înregistrarea mărcii “magiun din prune Topoloveni”, refuz transmis companiei în luna februarie 2014.

Povestea afacerii, pe scurt:  Bibiana Stanciulov a început afacerile din domeniul alimentar în 2001, după ce a cumpărat la licitaţie o secţie a fostei fabrici de conserve din Topoloveni. A angajat 12 foşti lucrători, şomeri după închiderea fabricii intrate în faliment. Prima producţie a fost de 20 de tone. În 2009, cu 31 de angajaţi permanenţi şi 100 de lucrători pentru perioada de vârf de producţie, de pe poarta fabricii ieşeau 230 tone de magiun.

Anul 2010 a fost primul cu profit, iar începând cu 2011 a fost lansată gama dulceţurilor fără zahăr.

Greutăţile financiare, multe, au fost suportate mai bine de companie decât lipsa de cooperare a instituţiilor statului în ceea ce priveşte un standard de calitate a produselor, pe care patronul Sonimpex încearcă să îl impună în domeniul pe care operează în România.

Bibiana Stanciulov (foto) a explicat situaţia pentru cursdeguvernare.ro:
“Am încercat să îi protejăm pe consumatorii noştri, şi pe noi, şi am contribuit din proprie iniţiativă la emiterea Standardului Magiunului din prune românesc.

Surprinzător, acest standard este valabil şi recunoscut la nivel internaţional din iunie 2013 dar în plan intern am avut surpriza, total nefericită, să constatăm că standardul este benevol. Asta înseamnă că alţi producători pot să producă din ce vor, cum vor ….  Am solicitat în septembrie 2013 Ministerului Agriculturii să emită un Ordin prin care să se stipuleze că magiunul din prune se procesează din prune proaspete. Iniţial, un prim efect a fost acela că falsificatorii magiunului au încercat blocat elaborarea ordinului. Într-un final, în februarie 2014, ministerul a transmis Comisiei Europene ordinul, care va fi avizat.”

De ce este nevoie de un standard al produsului tradiţional

Nevoia impunerii unui standard este explicată şi exemplificată astfel de patronul Sonimpex: “În mod normal, de verificarea calităţii unui produs se ocupă ANPC. Acestui organism i-am trimis sesizări de câte ori a fost nevoie. Ultima sesizare a fost cu referire la un produs propriu Mega Image. La control s-a stabilit că procentul de substanţă uscată este 38%, dar ni s-a transmis că în lipsa unei specificaţii tehnice generale nu se poate aplica nicio sancţiune deoarece produsul respectă un standard de firmă. Un alt producător cu standard propriu a fost Lidl, căruia i s-a interzis prin instanţă, din 2012, să producă şi să comercializeze un produs cu etichetă de magiun. Noi am iniţiat în 2011 standardizarea magiunului de prune românesc, care să respecte reţeta tradiţională a produsului, respectiv: ingredientele să fie exclusiv prune proaspete, românesti, fără adaos de zahăr.”

Un alt obstacol ridicat în calea impunerii acestui brand pe pieţele autohtone şi internaţionale a fost ridicat de OSIM.

Bibiana Stanciulov explică: “Am demonstrat institutului European OHIM continuitatea, autenticitatea şi tradiţia unei reţete din anul 1914. Instituţia-etalon a României, OSIM, a refuzat în februarie 2014 să înregistreze marca şi nici până azi nu am primit o motivare a respingerii. Nu înţelegem acest refuz pentru că, legal, organizaţia din România trebuia să respecte reglementările europene şi să ia la cunoştinţă existenţa unei certificări intracomunitare.”

Marfa, standardele şi piaţa oficială românească

În lipsa unor documente emise de autorităţi statale, producătorul magiunului de Topoloveni are suficiente argumente legate de calitatea produsului său – care nu se dovedesc, însă, de ajuns pentru a obține recunoașterea internă :

• Prin Ordinul 338 din 7 aprilie 2011, magiunul de Topoloveni devine primul produs natural certificat şi protejat la nivelul Uniunii Europene, iar Comisia Europeană atribuie produsului Denumire de origine şi indicaţie geografică protejată
• Casa Regală a României a oferit din anul 2010 calitatea de Furnizor Oficial
• Institutul de Gust şi Calitate din Bruxelles a acordat produsului, în 2012 şi 2013, două Stele Michelin
• Institutul Naţional de Diabet şi Nutriţie N.C. Paulescu a confirmat, în urma unui studiu clinic, că produsul poate fi consumat
• Alianţa Atlanticului de Nord a acordă companiei, în 2009, cod NATO de agent economic
• Magiunul de Topoloveni obţine, în 2008, certificat Kaşrut din partea Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România

“În plan intern, s-a creat o pânză de păianjen care cuprinde producători din industria alimentară care profită de munca noastră de promovare, de încercările noastre de a impune magiunul din prune în memoria consumatorilor. La adăpostul unor standarde proprii, pe piaţă sunt promovate magiunuri din prune fără prune!”, explică Bibiana Stanciulov insistenţa pentru impunerea unor standarde care să nu poată fi ocolite.