Achiziția de case cu rate inițial mici în franci elvețieni seamănă cu o vorbă englezească: ”Anticipation is half the fun”. Prin urmare, din două anticipări ai pus de-o bucurie dar și de două potențiale necazuri.
Schimbând registrul către franceză, în esență, cei care plâng după ratele mici rezultate din cursul de doi lei și ceva al francului elvețian trec prin sindromul ”manque a gagner”.
Adică nu li se confirmă un câștig relativ la cei care au luat credite în lei în euro sau în dolari sau în lei, câștig pe care îl așteptau, s-a produs o vreme și pe care contau în continuare. Foarte posibil să nu fi avut o altă soluție, foarte posibil ca aprecierea considerabilă a francului elvețian să fi fost prea mult chiar și dacă și-au luat o marjă de siguranță.
În esență, însă, situația amintește de un film cu Anthony Hopkins, băgat la azil, care îi spune doctorului pe care îl amenință ceva de genul: Ce nu e deloc bine să iei oamenilor ? Speriat, doctorul încearcă pe rând noțiuni gen libertate, speranță, demnitate ș.a.m.d. Hopkins, care îi ține ceva ascuțit la gât îl lămurește: ”iluziile, nu le lua oamenilor iluziile”.
Prezentul concret ne înfățișa zilele trecute un cetățean cu două găleți de monezi care se plângea că rata la un credit în franci elvețieni a crescut undeva de la 1.300 de lei pe lună la 2.600 de lei pe lună, odată ce francul a urcat de la 2 lei la 4 lei. Toate bune, dar respectivul avea și doi copii mici, adică foarte probabil un apartament de două sau trei camere.
Dacă facem un calcul rapid la cursul actual, ținut pe loc de ani buni cu contribuția importantă a BNR, situat în jur de 4,50 lei/euro, rezultă că domnul în cauză ar fi considerat normal să plătească un soi de chirie de 300 de euro pe lună la un apartament care să îi și rămână în proprietate după vreo 20 de ani.
Păi 300 de euro pe lună înseamnă 72.000 de euro pe 20 de ani, adică plata în rate fără nici o dobândă.
Acum suma de aproape 600 de euro i se pare prea mare, chiar dacă a luat casa fără să aibă banii și știind că va plăti la început cam 20 – 30% la principalul creditului iar 70- 80% la dobândă.
Cum s-ar spune, e prea mult să dai dublu pe o casă cumpărată în rate pe 20 de ani. Matematica spune că, la dobânzile practicate prin 2007 – 2008 la creditele în lei, chiar așa urma să se întâmple.
Inițial, unora le-a convenit să plătească în franci elvețieni, la dobânzi mai mici și nu în lei, la dobânzi mai mari. O vreme au câștigat față de cei care au luat credite în lei, acum ies în pierdere relativă, accentuată de șocul cu totul particular al ridicării bruște a pragului administrativ de flotare a francului elvețian.
Per total, însă, nu e foarte clar cine a luat decizia corectă în ceea ce privește moneda în care să ia creditul. Foarte probabil, însă, combinația câștigătoare a fost dată de accesarea creditului în franci elvețieni și conversia la un moment dat în lei sau chiar euro. Desigur, însă, este mai greu să iei decizii și mai ușor să arunci vina pe alții.
Alții care au avertizat asupra riscului, dar nu aveau voie nici să oprească creditarea în franci și nici cum să prevadă când și sub ce formă va acționa Banca Centrală a Elveției. Era evident pentru toată lumea că ne aflăm în criză iar francul este monedă de refugiu. Cei au stat cu sabia deasupra capului vreo cinci – șase ani de zile s-au trezit brusc de-abia la momentul căderii acesteia.
Așa au ajuns acum o masă de manevră în favoarea celor care vor să profite de zgomotul de fond pentru a da în plată orice, oricum și oricând are interesul să o facă oricine. Cu orice consecințe, inclusiv pentru oricare depozite, care vor ajunge la scadență și vor trebui plătite cu tot dobânda aferentă. Eventual și din bani publici, dacă situația o va impune.
Acum, compromisul rațional al impunerii unor limite de destinație a creditului, sumă, venituri etc. este respins de unii care știu mai puțin decât vorbesc și de alții care par a ști mai multe decât spun. Combinație interesantă, regăsită tot frecvent și în arena politică. În căutare de țapi ispășitori asupra cărora să dirijeze manifest nemulțumirea populară pentru a servi discret interese obscure.
Urmărește-ne pe Google News
3 răspunsuri
Eh, in sfarsit am inteles si eu exprimarea asta: „… nu li se confirmă un câștig relativ la cei care au luat credite în lei …”. Din pacate, ne e mai usor sa ne plangem si sa cerem sa ne dea si noua ce am fi putut castiga daca nu crestea. Daca le-a dat si altora, noua de ce nu? (vezi si alti destinatari la care s-a dat mai recent: revolutionarii sau pensiile speciale).
Cei in necunostinta de cauza ataca f.mult pe cei cu credite in chf ca le-a convenit sa ia sa aiba o rata convenabila la nceputul creditului, dar cine face comentarii ar fi necesar sa inteleaga toate aspectele 1) toti cei care au achizitionat aceste credite banca le-a spus ca nu se incadreaza al euro sau lei dupa venit, toti au fost constienti ca ori euro ori orice valuta poate creste , datr marea suparare aclientilor provine din minciuna pe fata si nelegalitatile bancilor in ceea ce priveste clauzele abuzive care au fost mai ceva decat cursul valuta – banca daca isi respecta art. prin care dobanda este variabila in functie de indicele de referinta Libor asa tebuia sa faca legea sa fie lege ptr. toata lumea ori ind.deref. Libor a scazut din 2008 de la 2.781 la – 0.788 deci dobanda trebuia sa fie de la 6.99 la undeve 3.38 si banac a mers in continuare cu minciuna platidu-se sume masive excedenta din aceste dobanzi plus ca se platesc la 4.16 fata de 2.2 cat era in 2008. Deci nelegalitatea bancilor a fost ucigasul nr. 1 si cei care supravegheaza aceste aspecte nu vad , nu intelege nimeni se fura in continuare pe fata si cu toate actiunile castigate in instanta se persista in continuare.
„…combinația câștigătoare a fost dată de accesarea creditului în franci elvețieni și conversia la un moment dat în lei sau chiar euro.”
cu alte cuvinte doar bancile au facut combinatia castigatoare, caci cine isi inchipuie ca un om obisnuit a putut sa isi converteasca creditul din franci elvetieni in euro sau lei, este cel putin naiv.
doar bancile au transformat (si asta imediat) francii in euro, riscul lor la o eventuala apreciere a francului fiind practic 0.