joi

18 iulie, 2024

Razvan Diaconu

Austria şi România sunt strâns legate din punct de vedere economic. OMV are un rol special de jucat aici. Odată cu preluarea majoritară a companiei de petrol şi gaze Petrom, în 2004, compania parţial deţinută de statul austriac...
19 decembrie, 2022
Preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, efectuează luni şi marţi o vizită de lucru în România. Roberta Metsola va fi primită luni de preşedintele Klaus Iohannis și va avea întâlniri cu premierul Nicolae Ciucă şi cu preşedinţii Camerei şi...
19 decembrie, 2022
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut 4,476 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână, iar valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a crescut de aproape 6 ori, în comparaţie cu săptămâna anterioară. Potrivit datelor publicate de BVB, consultate...
18 decembrie, 2022
Prim-vicepreşedintele PNL Iaşi, Alin Marius Andrieş, profesor universitar la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor din cadrul Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, a fost numit secretar de stat la Ministerul Finanţelor. Potrivit PNL Iaşi, Alin Marius Andrieş este...
17 decembrie, 2022
Preşedintele Republicii Azerbaidjan, Ilham Aliyev, premierul Georgiei, Irakli Garibashvili, premierul României, Nicolae Ciucă, şi premierul Ungariei, Viktor Orban, au semnat sâmbătă, la București, acordul privind Parteneriatul Strategic în domeniul dezvoltării și transportului energiei verzi. Este un proiect strategic...
17 decembrie, 2022
Autostrada A 10 Sebeș-Turda, deschisă circulației de doi ani, riscă să „o ia la vale” în zona dealului de la Pârâul Iovului. Pe această porțiune, scrie ziarul Unirea, a apărut o alunecare a taluzului în rambleu, existând un...
16 decembrie, 2022
Cheltuielile de sărbători se mențin, anul acesta, la nivelul din 2021, chiar dacă 37% dintre consumatori spun că situația lor financiară s-a înrăutățit comparativ cu anul trecut, iar aproximativ trei sferturi (73%) se așteaptă ca produsele să fie...
16 decembrie, 2022
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a semnat joi cu constructorul român UMB contractele de execuție pentru cele trei loturi ale autostrăzii A7 de la Focșani la Bacău, cea mai lungă secțiune a Autostrăzii Moldovei Ploiești...
15 decembrie, 2022
Gilda Lazăr, director Corporate Affairs & Communications JTI România, Moldova și Bulgaria, a anunțat joi că Bruxelles-ul pregătește o nouă directivă pentru taxarea produselor din tutun care va avea ca efect practic o dublare a prețului pachetelor de...
15 decembrie, 2022
– Companiile din majoritatea industriilor direcționează mai mult de jumătate din bugetul de marketing (58%) către activități din mediul digital, potrivit celei mai recente ediții a studiului Chief Marketing Officer, realizat de Universitatea Duke cu sprijinul Deloitte. Cei...
15 decembrie, 2022
Poliţiştii şi procurorii DIICOT Iaşi fac miercuri 24 de percheziţii la locuinţele şi imobilele deţinute de mai multe persoane, dar şi la sediile unor instituţii publice, într-un dosar de abuz în serviciu, uzurparea funcţiei, spălare de bani şi...
14 decembrie, 2022
Oficialii Departamentului de Energie al SUA au anunțat marți o realizare istorică în domeniul fuziunii nucleare: cercetătorii americani au produs, în premieră, mai multă energie din fuziune decât energia folosită pentru a alimenta experimentul, anunță CNN. În cadrul...
13 decembrie, 2022
Confruntate cu o inflație ridicată, o criză energetică și o scădere a încrederii consumatorilor, companiile de tehnologie au ca mare oportunitate în 2023 să adopte strategii active de fuziuni și achiziții (M&A) – potrivit raportului anual EY -Top...
12 decembrie, 2022
Curtea de Apel Bucureşti a admis în principiu o contestaţie depusă de fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu, în care acesta solicită anularea condamnării de 10 ani şi 8 luni închisoare primită într-un dosar de corupţie. Admiterea în...
9 decembrie, 2022
Ambasadorul Austriei în România a fost convocat joi seara la sediul MAE pentru a i se comunica ”protestul MAE față de atitudinea nejustificată și inamicală a Austriei, care va produce consecințe inevitabile asupra relațiilor bilaterale”. Potrivit unui comunicat...
9 decembrie, 2022
Camera de comerț româno-germană exprimă dezamăgire după votul negativ dat României pentru aderarea la Spațiul Schengen. Andreas Lier, președintele AHK România, și iar Sebastian Metz, director general, exprimă speranța că situația se va schimba curând. Comunicatul AHK Romania:...
9 decembrie, 2022
Erste Group (BCR) și Grupul Raiffeisen Bank International, cele două mari bănci austriece prezente în România, au reacționat după ce Austria a blocat aderarea României și Bulgariei la Spațiul Schengen. Șeful Grupului Erste spune că regretă decizia de...
9 decembrie, 2022
Firme străine cu legături puternice cu Gazprom fac jocurile în importurile de gaze naturale ale României, care au contat pentru mai mult de 36,5%  din totalul consumului în august 2022, ultima lună pentru care Autoritatea Națională de Reglementare...
8 decembrie, 2022
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, în principiu, cererile de recurs în casaţie formulate de cinci condamnaţi în dosarul Colectiv. Între aceștia se numără şi fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu Piedone. Decizia magistraţilor este...
8 decembrie, 2022
Papa Francisc a făcut, miercuri, cea mai dură comparație de la începutul invaziei ruse în Ucraina. Suveranul Pontif a comparat războiul dus de Rusia în Ucraina cu planul naziștilor de exterminare a evreilor din cel de-al Doilea Război...
7 decembrie, 2022

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: