Cancelarul austriac Sebastian Kurz este anchetat de procurorii anticorupție în legătură cu o posibilă mărturie falsă făcută în comisia parlamentară ce investighează consecinţele scandalului Ibizagate, care a dus la căderea guvernului precedent.
Anunțul a fost făcut, într-o conferință de presă, chiar de către cancelar, care a declarat că el și şeful său de cabinet fac obiectul unei anchete.
”Am răspuns mereu în mod cinstit” (la întrebările din comisia parlamentară), a adăugat Sebastian Kurz, citat de Reuters, agenție preluată de Agerpres.
O comisie parlamentară de anchetă investighează presupusa negociere a unor funcţii politice şi posibila influenţă a donaţiilor pentru partid asupra deciziilor politice în timpul guvernului precedent, format din Partidul Popular (ÖVP, formaţiunea lui Kurz) şi Partidului Libertăţii (FPÖ).
Cancelarul a mai spus miercuri că nu se gândeşte să demisioneze, chiar dacă va fi condamnat, și a criticat faptul că în comisia parlamentară de anchetă au avut loc tentative de a-i răstălmăci declaraţiile.
Biroul procurorului public pentru afaceri economice a confirmat că a primit mai multe plângeri pe acest subiect, printre altele din partea partidului NEOS.
Potrivit plângerii depuse de NEOS, cancelarul şi şeful său de cabinet au negat că ar fi existat o complicitate în cazul numirii lui Thomas Schmid, un apropiat al lui Sebastian Kurz, în funcţia de director al companiei de stat ÖBAG.
Scandaluri de corupție ce au zguduit Austria în ultimii ani
În urmă cu o lună, fostul şef al extremei drepte austriece şi ex-vicecancelar Heinz-Christian Strache a fost inculpat pentru corupţie, o premieră după scandalul Ibizagate. Acuzaţia vizează „acordarea de avantaje” lui Strache în contrapartidă la „susţinerea sa pentru modificarea unei legi” pentru a permite unei clinici să fie agreată de asigurările sociale.
În 2019, coaliţia între conservatori şi extrema dreaptă a căzut după o capcană întinsă preşedintelui Partidului Libertăţii austriac (FPÖ), filmat într-o vilă din Ibiza.
Acest video, filmat în 2017, pe când Heinz-Christian Strache era candidat în alegerile parlamentare, îl prezintă gata să se compromită în schimbul unor finanţări oculte.
Difuzarea materialului în mass-media a avut loc odată ce Heinz-Christian Strache a devenit numărul doi al guvernului, scandalul provocând un seism politic în Austria şi lansarea mai multor anchete.