Senatul a aprobat zilele trecute repatrierea rezervei de aur a României – la capătul unei problematizări mediatice bazate aproape exclusiv pe inflamarea sentimentului național. Dincolo de emoţiile produse în discuţia privind repatrierea în cea mai mare parte din aurul României depozitat la Londra, poate că ar fi util să stabilim ceva mai clar despre ce anume este vorba, din perspectiva dimensiunilor reale ale acestei probleme în raport cu mărimea economiei româneşti şi cu implicaţiile pe care le-ar avea o modificare în gestiunea acestei avuţii naţionale.
Despre ce valoare în bani vorbim
În primul rând, este în discuţie o cantitate de 61 de tone sau circa 59% din cele 103,7 tone de aur pe care le deţine ţara noastră, valoarea acestei componente a rezervelor internaţionale (alături de rezervele valutare, care însumau la 31 martie 2019, circa 32 de miliarde de euro) fiind de aproximativ 3,8 miliarde de euro.
Aşadar, discutăm despre ceva mai mult de 10% din rezerva internaţională a ţării, din care aproximativ şase procente sunt depozitate sub formă de aur la Londra. Sau, dacă vreţi, despre mai puţin de două procente din PIB-ul pe anul 2018. Anunţat a fi fost de 940.477,5 milioane lei la un curs mediu de 4,6535 lei/euro, respectiv ceva mai mult de 202 miliarde de euro.
Dacă aurul României aflat în Marea Britanie a reprezentat anul trecut 1,12% din PIB-ul naţional, deficitul bugetar pe anul 2018 conform datelor publicate oficial s-a ridicat la 2,91% din PIB-ul provizoriu anunţat, adică a fost de două ori şi jumătate mai mare decât valoarea metalului preţios din străinătate.
Metal care, dată fiind densitatea de 19,3 kg/dm3 a aurului, prin toate cele 61 de tone reprezintă numai ceva mai mult de trei metri cubi de aur, respectiv un cub cu latura mai mică de un metru şi jumătate. Prin urmare cantitatea în cauză ar încape într-un dulap ceva mai acătării, dintr-o gospodărie oarecare.
Şi mai sugestiv pentru valoarea ei de întrebuinţare concretă, dacă ar fi să trecem dincolo de alte semnificaţii şi funcţii cu mult mai importante, ar fi să o raportăm la deficitul comercial al României pe anul 2018. deficit cifrat la 15,13 miliarde euro, care ne spune că ţara noastră a plătit pe sold în contul mărfurilor tranzacţionate internaţional anul trecut în cele patru puncte cardinale ale planetei cam de patru ori mai mult decât suma reprezentată de aurul României, rezerva de aur totală sau de şapte ori mai mult decât s-ar impune să repatriem de la Londra.
Dacă e să facem trecerea la nivel micro, cu date simplificate pentru a nu complica inutil expunerea, cele 103,7 tone de aur ar însemna doar ceva mai mult de cinci grame de fiecare locuitor al României, cu o valoare de 900 de lei de căciulă, echivalentă cu mâncarea pe o lună ( la 30 de lei pe zi pentru micul dejun, prânz şi cină).
Aurul României. În ce constă valoarea reală și cât de mare e
Desigur, dacă e atât de puţin, la ce ne trebuie, de fapt, rezerva de aur? Păi e ca şi cum am avea la dispoziţie 900 de lei, din care 300 de lei îi ţinem în casă şi 600 de lei la bancă drept garanţie pentru o rată scadentă la împrumuturile contractate. Dacă ar fi, ferească sfântul, vreo problemă de plată suntem solvabili, cel puţin pentru a traversa un moment dificil.
Drept care ne va da oricine la un cost mai rezonabil ( după cum ne percepe ca risc, şi aici stăm cam rău în ultima vreme ) un împrumut suficient de mare, la care rata să fie de 600 de lei pe lună. Acum să ne închipuim că stăm cu 850 de lei acasă şi 50 de lei la bancă. Păi, ce împrumut mai putem lua cu o garanţie opozabilă la vedere de 12 ori mai mică sau cu ce costuri suplimentare în dobânzi ?
Asta lăsând la o parte riscul de a cheltui din cei 300 de lei, deveniţi 850 de lei peste noapte, dacă ni se face mai foame luna asta decât ne permitem să mâncăm de fapt. Sau dacă ni se fură din bani, aflaţi oricum mai în siguranţă la bancă decât „la saltea” (a se citi, în registru „macro”, pe o insulă ceva mai îndepărtată şi nu la câteva ore de o incursiune în forţă).
Practic, contează simbolul reprezentat de aur, siguranţa şi reducerea costurilor de împrumut ale ţării. Aceasta este adevărata valoare a rezervei de metal preţios, care poate fi maximizată inteligent printr-o dozare economic optimă ca dimensiune şi poziţionare geografico-financiară.
Nu comercială, politică sau sentimentală.
De altfel, dacă asta ar fi chestiunea, foarte probabil, în România există deja la populaţie mai mult decât cele trei grame de aur de fiecare locuitor pe care le ţinem în afara ţării din raţiuni economice (care pot fi întoarse pe toate părţile, după cum se pricepe fiecare).
Pentru unii e suficient să se uite pe deget iar pentru alţii să facă inventarul bijuteriilor din declaraţiile de avere.
