Aurelian Dochia / Schimbări pentru care nu suntem pregătiți

Anul 2014 incepe sub auspicii mult mai bune decat in cei cativa ani anteriori. Nu se mai discuta despre pericolul unei crize financiare iminente in Europa, despre planuri de salvare de urgenta a unei alte tari membra a Uniunii Europene sau despre riscul unei noi recesiuni. Dimpotriva, exista multe semnale incurajatoare atat in Statele Unite cat si in Europa, iar faptul ca pietele financiare si-au imbunatatit atitutdinea fata de tari precum Irlanda (care a iesit din programul de asistenta al FMI), Spania (care a depasit recesiunea) si chiar Grecia (unde productia incepe sa creasca dupa cinci ani de declin), spune multe despre schimbarea produsa.

Cu toate acestea, economia mondiala ramane fragila pe termen mediu si nenumarate evenimente pot schimba evolutia lucrurilor pentru anumite tari si regiuni :

• Asa de exemplu, o schimbare de directie in politica monetara americana poate determina derapaje ale cursului de schimb in multe tari emergente si retrageri de capital – miscari prevestitoare au inceput inca din 2013.

  Schimbarile climatice despre care se discuta de atata vreme incep sa se faca tot mai mult simtite prin evenimente meteorologice extreme care au un efect distructiv asupra unor sectoare din economie si asupra vietii cotidiene a multor oameni.

  
  

  Balanta de putere si interesele geostrategice se schimba cu repeziciune de la o zona la alta si in interiorul aceleiasi zone, cu conflicte adesea extrem de costisitoare la nivel umanitar si economic. Suntem martorii unor schimbari pentru care mi se pare adesea ca nu suntem pregatiti.

• Uniunea Europeana este si ea in pragul unor schimbari de mare interes si importanta pentru Romania, pe care ma intreb daca suntem pregatiti sa le influentam si sa le asimilam. Printre diversele efecte ale crizei economice care a lovit multe din statele membre ale UE si a pus in evidenta deficiente structurale ale acestei constructii, efectul cel mai pernicios mi se pare a fi erodarea increderii cetatenilor in institutiile europene si poate chiar in proiectul european in sine.

Anii de scadere sau stagnare a veniturilor si nivelului de trai al majoratatii populatiei, cresterea somajului si a insecuritatii economice, adancirea decalajelor si a inegalitatilor precum si lipsa perspectivelor au contribuit la raspandirea unui sentiment de nemultumire si teama.

Tineretul este deosebit de afectat, rata somajului in randul tinerilor in Uniunea Europeana fiind de aproape 25 la suta, cu unele tari precum Spania sau Grecia atingand un record de peste 50 la suta. Multi tineri la sfarsitul studiilor se vad obligati sa se intoarca la cules de masline si sa traiasca impreuna cu parintii, neavand mijloacele de a fi independenti: se vorbeste despre o generatie pierduta. Mai grav este poate faptul ca desi criza economica pare a fi depasita, nu se intrevad perspective de ameliorare semnificativa a situatiei. Multi economisti prognozeaza ca ritmul de crestere economica va ramane scazut pentru multi ani, vor fi create insuficiente noi locuri de munca iar cele disponibile vor fi in majoritate in categoria celor cu salarii mici. Capacitatea guvernelor de a interveni in sprijinul unor categorii defavorizate este limitata de constrangeri bugetare, cu atat mai mult cu cat procesul de imbatranire a populatiei, avansat in Europa, va solicita finantele publice tot mai mult.

Pe acest fond de nemultumire, teama si frustrare in toata lumea se dezvolta o atitudine de revolta indreptata impotriva politicienilor, a institutiilor, a bancherilor sau impotriva „strainilor” si a „globalizarii” in general.

Nici Europa nu a scapat acestui val de revolta care a scos oameni in strada in multe capitale si a adus in centrul atentiei partide si miscari politice nationaliste, populiste, extremiste de stanga sau de dreapta, care au ca trasatura comuna faptul ca sunt „anti-sistem”, sunt impotriva aranjamentelor institutionale existente fie la nivel national, fie la nivelul Uniunii Europene in ansamblu. Alegerile pentru Parlamentul European din 22-25 mai 2014 se anunta a fi deosebit de tensionate si risca sa devina, asa cum recunoaste presedintele Comisiei Europene Jose Baroso intr-un discurs adresat parlamentarilor, „un festival al reprosurilor nefondate la adresa Uniunii Europene.”

Nu se indoieste nimeni ca fortele politice „anti-sistem” vor inregistra un progres semnificativ in viitorul Parlament European. Ceea ce nu se stie este cat de mare va fi ponderea lor (posibil peste 25 la suta din numarul locurilor) si in ce masura forte politice de orientari adesea opuse vor reusi sa se coalizeze in jurul unor pozitii comune. Nu este foarte clar inca nici care sunt obiectivele concrete ale acestei miscari anti-sistem. Nigel Farage, membru al Parlamentului European si liderul partidului UK Independence Party, spera ca alegerile din mai sa „spulbere” mitul inevitabilitatii integrarii europene: „Va fi o batalie intre democratia nationala si birocratia statala a Uniunii Europene… Orice ati spune in aceasta camera, oamenii de afara nu doresc Statele Unite ale Europei. Ei vor o Europa a unor state suverane care fac comert si lucreaza impreuna.” Marine le Pen, reprezentata Frontului National din Franta, este si mai transanta: „fiecare trebuie sa aiba controlul propriilor frontiere, tehnocratii europeni trebuie sa dispara, Uniunea Sovietica a Europei trebuie sa se prabuseasca, fiecare trebuie sa aiba propria moneda, propria politica economica si sa decida la el acasa.” (interviu in Daily Telegraph)

Nu cred ca pozitia radicala exprimata de Marine le Pen, care pledeaza pentru desfiintarea intregului proiect european, are deocamdata suficienta sustinere: s-a investit prea mult in acest proiect, iar costurile unei eventuale dezmembrari sunt incalculabile.

Mai multe sanse de reusita au conservatorii britanici condusi de David Cameron, care cer ca multe din competentele decizionale pe care le are acum Bruxelles-ul sa revina la statele membre. Ei cer de asemenea ca Parlamentul European sa poata bloca deciziile Comisiei – actualul „cartonas galben” sa devina un „cartonas rosu”. In cazul in care nu reuseste sa reuseste sa obtina reformele cerute, David Cameron a amenintat cu retragerea tarii sale din Uniune. Un referendum in acest sens este programat pentru 2017 si potrivit unor sondaje de opinie recente, numarul britanicilor care sunt favorabili retragerii din UE a atins 52 la suta.

Se intra intr-un cerc vicios in care problemele de functionare pe care le are Uniunea Europeana sporesc neincrederea cetatenilor in aceasta constructie, ceea ce reduce sprijinul pentru reforme care ar putea imbunatati modul de functionare al Uniunii. Chiar si paralizia si indecizia nu fac decat sa agraveze situatia in conditiile in care sistemul financiar si economiile in general raman foarte vulnerabile si tot felul de tensiuni se acumuleaza in jurul Europei.

Este de asteptat ca odata cu noul Parlament European si cu instalarea unei noi Comisii sa se schimbe treptat modul de functionare al Uniunii Europene. Se confrunta doua viziuni asupra viitorului Uniunii, una de tip federalist care mizeaza pe continuarea integrarii in perspectiva realizarii, undeva in viitor, a unei entitati de tipul „Statelor Unite ale Europei”, cealalta insistand pe prezervarea suveranitatii nationale si mentinerea unei colaborari la nivel interguvernamental.

Unde ne situam noi ca tara in aceasta batalie care se anunta la nivel european?
Nu ma indoiesc de faptul ca solutia unei Uniuni Europene cu puteri limitate, in care colaborarea dintre state se bazeaza mai mult pe mecanisme guvernamentale bi sau multilaterale, poate parea atractiva pentru multi politicieni si chiar cetateni. Intr-adevar, in forma ei actuala constructia europeana sufera de un deficit democratic si reinstaurarea controlului national asupra unor decizii pare binevenita. Pentru Romania insa, aceasta mi se pare a fi o capcana.

Pozitia noastra de negociere este si va ramane slaba astfel ca intr-un sistem de colaborare interguveramental este putin probabil sa putem obtine cele mai avantajoase conditii. Ca un exemplu concret ma gandesc la tevatura recenta din presa britanica legata de „invazia romanilor si bulgarilor”: daca liderii politici de la Londra ar fi avut dreptul de a decide, ar fi restrictionat intr-un fel sau altul libera circulatie a cetatenilor nostri, dar cum tratatele europene la care sunt parte ii obliga sa respecte acest drept, politicienii britanici au fost nevoiti sa se limiteze la un spectacol mediatic. In cazul in care, asa cum doresc conservatorii englezi sau UKIP, decizia in astfel de cazuri ar depinde de guvernele si parlamentele nationale, multe din lucrurile cu care astazi ne-am obisnuit ar fi puse sub semnul intrebarii. O Europa bazata in principal pe cooperare interguvernamentala deschide calea unei constructii de tip „à la carte”, in care integrarea este un proces dinamic si selectiv ce nu exclude posibilitatea ca unii membri sa fie fie pierduti pe drum.

Romania nu este pregatita pentru o eventuala schimbare de directie sau de ritm in procesul de integrare europeana. Am mizat totul pe acest proces si un recul sau chiar o perioada de stagnare in integrarea europeana risca sa ne demobilizeze de la reformele institutionale interne pe care le-am inceput odata cu negocierile de aderare deschise in anul 2000. Pentru Romania, o scadere a puterii Bruxelles-ului nu inseamna neaparat mai multa libertate si capacitatea de a aplica solutii proprii mai bune. Trebuie sa contribuim la reformarea institutiilor UE pentru a le face mai eficiente si mai democratice, nu pentru a le diminua si a le face irelevante.
***
Aurelian Dochia este consultant financiar, fost director al BRD și consultant pentru Banca Mondială