20 decembrie, 2011

Deputatul Aura Vasile a declarat, pentru MEDIAFAX, că a trimis, marţi, conducerii Camerei Deputaţilor, o înştiinţare prin care anunţă că revine asupra deciziei luate luni de a demisiona din grupul PSD.

Aura Vasile a relatat că i-a solicitat luni noaptea, telefonic, preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, să nu citească în plen nota pe care o depusese luni la Biroul Permanent, prin care îşi anunţa demisia din PSD.

„Am rugat-o pe Roberta Anastase să nu citească în plen nota prin care anunţam că demisionez din grupul PSD, pentru că nu o mai fac. Regulamentar, anunţul trebuia să îl fac eu de la tribuna Camerei. Nu a dat curs solicitării mele, am văzut că Ioan Oltean a făcut anunţul. Aceasta este încă o încălcare a Regulamentului Camerei. De aceea am trimis astăzi o altă notă, am înregistrat-o la Biroul Permanent şi la cabinetul preşedintei Roberta Anastase, prin care anunţ că nu mai demisionez din PSD”, a spus Aura Vasile.


Deputatul Aura Vasile anunţa, luni, că a hotărât să se alăture celor din UNPR, „cei care au demonstrat, spre deosebire de alţii, că au valori şi principii solide”, ea menţionând că rămâne pe mai departe „războinică şi dedicată cauzei” în care crede.

Ulterior, liderul PSD Marian Vanghelie a declarat că a avut o discuţie cu deputatul Aura Vasile, iar aceasta a renunţat la a pleca din PSD la UNPR.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: