joi

28 martie, 2024

15 iunie, 2016

augustin zegreanÎn Europa, statele în care nu se face închisoare pentru infracțiunea de abuz în serviciu sunt mai numeroase decât cele în care se face, a declarat Augustin Zegrean, fost președinte al Curții Constituționale.

Miercuri, CCR va discuta constituționalitatea abuzului în serviciu și, spune magistratul, probabil se va și pronunța pe această excepție.

Printre cele 12 state europene în care se face închisoare pentru abuzul în serviciu se numără Germania, Franţa, Italia şi Spania, a enumerat Augustin Zegrean într-un interviu acordat News.ro.


Nu este greu ca un funcționar să greșească din cauza hăţişului legislativ, cu cele 40.000 de acte normative în vigoare, care crede că românii trebuie să aibă încredere în acești bugetari.

Reamintim că miercuri se discută la CCR abuzul în serviciu, iar o eventuală decizie de neconstituționalitate va duce la eliberarea a zeci de corupți condamnați din cauza acestei infracțiuni și la pierderea a sute de milioane de euro prejudicii din astfel de dosare.

Augustin Zegrean, al cărui mandat se încheie pe 13 iulie, a mai explicat că la CCR ajung aproximativ 2.000 de dosare pe an, iar în până acum, în 2016, sunt deja înregistrate 1.085 de dosare pe excepţii de neconstituţionalitate.

Noile coduri au fost o adevărată provocare pentru Curte, numai la cel de procedură penală existând peste 50 de decizii de admitere pe articole.

Cine a ridicat excepția


Excepția a fost ridicată de Alina Bica, fost procuror-șef al DIICOT, cea care a contribuit la elaborarea codurilor penale, în perioada în care a fost secretar de stat în Ministerul Justiției (2009 – 2012).

Dosarul în care ridicată este cel cu terenul pe care l-ar fi primit Alina Bica, de la Dorin Cocoș, pentru a aranja o despăgubire când era membră în Comisia Centrală de Despăgubiri. Mai sunt inculpați, pe lângă cei doi, Alin Cocoș, Crinuța Dumitrean, Sergiu Diacomatu și omul de afaceri Gheorghe Stelian (beneficiarul despăgubirii supraevaluate) etc.

Prevederea  pe care se va pronunța CCR este:

„Art. 297 (Codul penal)

Abuzul în serviciu

(1)  Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.

În opinia celor care contestă prevederea, infracțiunea este prea vag definită și lasă loc abuzurilor.

Consecințele dezincriminării abuzului în serviciu, în opinia procurorului-șef  DNA: Funcționarii publici și demnitarii nu vor mai avea nicio responsabilitate

Laura Codruța Kovesi a explicat că 42% dintre cazurile anchetate de DNA includ infracțiuni de abuz în serviciu.

Prejudiciul total din aceste dosare este de aproximativ 620 de milioane de euro numai în cazurile instrumentate anul trecut, iar dacă CCR va dezincrimina această infracțiune, statul pierde acești bani, a insistat procurorul-șef al DNA.

Pentru a explica gravitatea situației în care s-ar putea ajunge, ea a oferit exemplul sănătății, unde majoritatea faptelor de corupție „se fac prin abuz în serviciu, care constituie de fapt o mită mascată”.

Mita din sănătate este mai mare decât în alte domenii și uneori ajunge până la 20% din valoarea cotractelor:

„Vorbim de acele contracte prin care, dacă vreți, se maschează mita și acestea sunt cel mai des întâlnite în sectorul Sănătății. De aceea este foarte important ce se va întâmpla marți, la CCR. Pentru că în situația în care o astfel de faptă (abuzul în servciu – n. red.) va fi dezincriminată, acest tip de infracțiune nu va mai putea fi investigat”, a mai spus Laura Codruța Kovesi.

  • „Sunt bani care trebuie restituiți statului, dar dacă această infracțiune este dezincriminată, statul își ia adio de la acești bani”.
  • „Cei condamnați definitiv la închisoare pentru abuz în serviciu vor ieși din pușcărie, vor pleca acasă ca și cum nu s-a întâmplat nimic”.
  • „Funcționarii publici și demnitarii vor fi lipsiți de orice responsabilitate, pentru că nu vom avea infracțiune pentru care să-i pedepsim, iar ei vor putea să facă ce vor, să încheie orice contracte”
  • „Pe viitor să nu ne mai așteptăm ca funcționarii și demnitarii să fie responsabili și să avem așteptări. Fiecare va interpreta legea cum va vrea. Sunt consecințe extrem de serioase. Lupta cu corupția este legată foarte clar de statul de drept. DNA a contribuit la consolidarea statului de drept. Cu toții ne dorim o Românie care nu e coruptă”, a mai declarat Laura Codruța Kovesi.

DNA a trimis la CCR punctul său de vedere

  • Legiuitorul a stabilit împrejurările care pot intra în conținutul constitutiv al acestora, iar împrejurările în care se comite o faptă antisocială și încadrarea juridică într-o infracțiune sau alta nu reprezintă atributul Curții Constituționale. Prin urmare, judecătorul este acela care interpretează și aplică legea.
  • La rândul lor, hotărârile judecătorești referitoare la infracțiunea de abuz în serviciu pentru perioada 2006 – 2016 urmăresc o jurisprudență națională constantă.

statistica dna abuz in serviciu

(Observație DNA: numărul inculpaților trimiși în judecată se referă la toți inculpații menționați în rechizitoriu în respectiva cauză, inclusiv la cei care au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea altor infracțiuni decât cele de abuz în serviciu. Numărul inculpaților condamnați se referă strict la cei care au primit pedepse pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, statistica disponibilă fiind cu începere din anul 2013).

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Bun, dar în statele in care nu se face inchisoare pentru abuz in serviciu acest fapt nu e pedepsit? Sunt lasata in buzunarul ”abuzatorului” prejudiciile aduse? A spune doar ca in Europa sunt mai multe tarile in care abuzul nu e pedepsit cu detentia mi se pare echivalent cu minciuna prin omisiune.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. Bun, dar în statele in care nu se face inchisoare pentru abuz in serviciu acest fapt nu e pedepsit? Sunt lasata in buzunarul ”abuzatorului” prejudiciile aduse? A spune doar ca in Europa sunt mai multe tarile in care abuzul nu e pedepsit cu detentia mi se pare echivalent cu minciuna prin omisiune.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: