6 iulie, 2021

Cazurile de furturi de energie electrică s-au înmulţit în timpul pandemiei, a declarat, marţi, Doina Vornicu, director operaţional al CEZ România.

„Pandemia ne-a adus în situaţia de a gestiona metode noi de furt. Îmi pare rău că trebuie să spun, dar cazurile de fraudă au crescut foarte mult în acest an şi ne-am întrebat ce se întâmplă. Motivul este că, în afară de specialiştii locali, cu care deja începuserăm să gestionăm problemele, le învăţaserăm metodele, am început să anticipăm paşii lor şi eram oarecum în victorie în lupta asta  (…) au început să apară noi jucători ultrapecializaţi în furturi de energie electrică şi cu diverse dispozitive foarte sofisticate cu care reuşesc să oprească contoarele, bazate pe telecomandă”, a spus Doina Vornicu, citată de Agerpres.


În 2020, departamentul Pierderi al CEZ România a identificat 2.007 de cazuri din 20.697 de cazuri verificate. În primele 5 luni din 2021, deja s-au înregistrat 959 de cazuri de sustragere, cu 204 mai multe faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, deci o creştere de 20%.

(Citiți și: „Consiliul Concurenței investighează din nou cum se fac racordările la rețele de electricitate și gaz”)

„Pentru noi, acest lucru duce la pierderi financiare. Suntem în contact cu autorităţile specializate, întrucât această cruciadă devine mai complicată şi frustrantă pentru noi. Azi nu mai e suficient să mergem în teren să identificăm aceste cazuri, ci trebuie să lucrăm cu big data”, a mai spus Doina Vornicu.

„Ce facem şi cum abordăm în acest moment această situaţie? Folosim baze de date, analiza bazelor de date ne duce către nişte zone mai concentrate, cert este că metodele de fraudă sunt extrem de tehnicizate şi suntem îngrijoraţi în legătură cu acest aspect şi foarte hotărâţi să demontăm orice fel de activitate de acest gen”, a arătat reprezentantul CEZ.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: