duminică

21 aprilie, 2024

25 august, 2021

Proiectul de OUG pus în dezbatere publică de către Ministerul Culturii pentru modificarea legislației referitoare la avizarea intervențiilor pe monumente istorice sau în zone construite protejate servește intereselor imobiliare, acuză Asociația Română pentru Cultură, Educație și Normalitate (ARCEN). Directorul asociație, Edmond Niculușcă (foto), cere Ministerului Culturii abandonarea proiectului de OUG ce ar putea deveni „una dintre cele mai grave lovituri date patrimoniului construit”.

Mesajul postat de ARCEN pe Facebook:

Monumentele istorice și zonele construite protejate, în pericol!


În contextul în care patrimoniul construit se diminuează în fiecare an și devine tot mai vulnerabil, Ministerul Culturii propune un proiect de Ordonanță care presupune simplificarea modului în care se face avizarea intervențiilor pe monumente istorice sau în zone construite protejate, eliminând consultanța din Comisiile Naționale sau Zonale.

Această propunere reprezintă un pas înapoi în ceea ce privește transparența proiectelor și o măsură care servește intereselor imobiliare, care au ca scop maximizarea profitului pe termen scurt în detrimentul peisajului urban și al memoriei orașului.

Edmond Niculușcă, director ARCEN și director adjunct al Administrației Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic (AMCCR), solicită retragerea proiectului, întrucât intrarea în vigoare a acestuia le-ar permite” rechinilor imobiliari” să distrugă imobile clasificate monument istoric:

Cer Ministrului Culturii retragerea urgentă a proiectului de ordonanță pentru modificarea legii 422/2001 a protejării patrimoniului. Adoptarea acestui proiect ar fi una dintre cele mai grave lovituri date patrimoniului construit.


Eliminarea filtrului Comisiilor Zonale și Naționale pentru Monumentele Istorice din procesul de avizare a lucrărilor de edificare sau demolare în zonele protejate înseamnă mână liberă pentru rechinii imobiliari, o calamitate pentru țesutul construit istoric. Vor putea să dărâme mai ușor imobile monument istoric și vor putea să autorizeze fără probleme ansambluri care distrug coerența și calitatea arhitecturală a zonelor construite protejate.

Modificările propuse slăbesc și mai mult protecția patrimoniului! Exclus să acceptăm aceste modificări. Sunt inacceptabile!

Comisiile Zonale și Comisiile naționale, organisme importante pentru protejarea monumentelor istorice și a perimetrului învecinat ar putea fi “sărite” în circuitul de avizare a proiectelor imobiliare din zonele protejate, conform unui proiect de OUG pus în dezbatere publică de către Ministerul Culturii. Acest lucru ar putea ușura demolarea clădirilor vechi și construirea unor proiecte imobiliare ce ar afecta peisajul urbanistic deja impactat de lipsa respectării legilor în domeniu.

Inițiatorii proiectului precizează în Nota de fundamentare a documentului că adaptarea cadrului normativ specific protejării monumentelor istorice la situațiile concrete sunt impuse de “realitățile sociale în continuă schimbare”.

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: