Creșterea investițiilor publice este doar un pretext folosit de statele europene care depășesc ținta de deficit bugetar, în contextul în care deraierea finanțelor publice este în mare măsură o consecință a scăpării de sub control a cheltuielilor sociale. Statele invocă, de obicei, creșterea deficitului bugetar pe seama creșterii investițiilor, însă realitatea arată că tocmai statele disciplinate financiar fac investiții mari, iar cele care fac deficite nesustenabile cheltuiesc banii pe măsuri considerate populiste.
Aceasta este concluzia unui studiu realizat de specialiști ai Consiliului Fiscal European, organism consultativ independent al Comisiei Europene.
Regulile fiscale ale UE prevăd, în linii mari, încadrarea deficitului bugetar în ținta de 3% din PIB și a datoriei publice în ținta de 60% din PIB.
România, de exemplu, se află în procedură de deficit excesiv încă de dinainte de pandemie (când era singura țară în această situație), pentru depășirea țintei de deficit. Guvernul negociază cu Comisia Europeană un plan de consolidare a finanțelor publice pe un orizont de șapte ani.
În zona euro, guvernele cheltuiesc în prezent aproximativ 30% din PIB pentru obiective sociale, în creștere cu aproape 2 puncte procentuale comparativ cu mijlocul anilor 1990. În aceeași perioadă, în care datoria publică brută a guvernelor a crescut cu aproape 20% din PIB, investițiile publice – măsurate ca formare brută de capital fix a administrației publice – au fluctuat în medie între 2¾% și 3¾% din PIB.
”Pe scurt, guvernele din zona euro au acumulat o cantitate considerabilă de datorii noi, care vor fi suportate de generațiile viitoare, în principal pentru a urmări obiective de politică socială”, notează Martin Larch și Wouter van der Wielen, în studiul ”Comply and invest: The effect of EU fiscal rules on public investment” (în traducere liberă, ”Conformați-vă și investiți: efectul normelor fiscale ale UE asupra investițiilor publice”).
Guvernele care respectă regulile au și spațiu pentru investiții
La sfârșitul anilor 1990, UE a adoptat reguli fiscale comune pentru a menține finanțele publice naționale pe o cale sustenabilă și pentru a permite politicii monetare centralizate să își îndeplinească eficient mandatul. După criza financiară globală, când investițiile publice au înregistrat un declin accentuat, multe guverne au dat vina pe regulile fiscale restrictiv.
Studiul realizat de cei doi experți arată nu doar că aceste reguli fiscale nu sunt problema, ci chiar că ”guvernele care respectă regulile au spațiul necesar pentru a investi”. Factorii de decizie politică tind să sacrifice cheltuielile pentru investiții publice atunci când se confruntă cu compromisuri în cadrul constrângerilor mai generale asupra finanțelor publice.”
Țările care au intrat în criză cu niveluri mai ridicate de datorie publică au cheltuit mai puțin pe investiții publice de la bun început și și-au permis creșteri semnificativ mai mici ale cheltuielilor totale în urma crizei, inclusiv în perioada de redresare ulterioară.
Mai mult, cheltuielile suplimentare au fost utilizate în principal pentru a sprijini obiectivele sociale, în timp ce țările cu datorii reduse au înregistrat și o creștere medie mai mare a investițiilor publice. Un rezultat similar, deși ceva mai nuanțat, apare atunci când diferențiem țările în funcție de gradul lor de respectare a regulilor fiscale ale UE: o conformare mai mare în anii anteriori crizei este asociată cu o creștere mai mare a cheltuielilor totale după criză, în special a cheltuielilor sociale. Nu există diferențe semnificative în creșterea investițiilor publice.
Regulile fiscale, menite să împiedice testarea limitelor
”Rezultatele noastre nu susțin narațiunea conform căreia regulile fiscale împiedică investițiile publice”, conchid autorii.
Indiferent de regulile fiscale, de fiecare dată când apare oportunitatea sau necesitatea, factorii de decizie politică măresc sau protejează cheltuielile sociale. Regulile fiscale sunt mecanisme menite să împiedice politicienii să testeze efectiv limitele sustenabilității. ”În practică, este dificil, dacă nu imposibil, să știm unde sunt aceste limite, iar regulile fiscale pot fi înțelese ca linii prudente trasate la o distanță sperăm suficientă față de marginea prăpastiei”, se arată în studiu.
Țările care rămân în spatele sau pe aceste linii vor avea, de obicei, suficient spațiu pentru a reacționa la recesiuni sau la provocări noi. În schimb, cei care se abat constant de la regulile convenite vor declanșa mai devreme sau mai târziu îngrijorări pe piețele financiare și se vor confrunta cu nevoi mai mult sau mai puțin urgente de consolidare.
”Ironia este că ideea că regulile UE împiedică investițiile publice vine, de obicei, din țări cu o datorie publică ridicată, adică țări cu o istorie dovedită de nerespectare a regulilor convenite și, în medie, cu investiții publice mai scăzute”, subliniază autorii.
***
Urmărește-ne pe Google News
