cursdeguvernare

luni

7 octombrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

APIA: Înmatriculările de autoturisme noi, plus 16% în primele nouă luni din 2023

11 octombrie, 2023

Înmatriculările de autoturisme noi au crescut în primele nouă luni ale acestui an cu 16% faţă de 2022, în septembrie acestea scăzând însă cu 8,3% comparativ cu septembrie a anului 2022, conform unui comunicat al Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), citat de Agerpres.

Top 10 mărci, autoturisme + autovehicule comerciale, după primele nouă luni din anul 2023, este condus de Dacia (36.080 unităţi), urmată de Renault (11.378 unităţi), Toyota (8.621 unităţi), Volkswagen (8.501 unităţi), Skoda (7.997 unităţi), Ford (7.659 unităţi), Hyundai (6.667 unităţi), Mercedes Benz (6.627 unităţi), Suzuki (3.589 unităţi) şi BMW (3.522 unităţi).

Românii iubesc SUV-ul

Autoturismele (care reprezintă aproximativ 84% din total) au înregistrat, în luna septembrie 2023, un volum de 10.396 unităţi, cu 12% mai puţin decât în luna similară din 2022.


Potrivit APIA, după primele nouă luni ale anului 2023, se observă o evoluţie mixtă a segmentelor în care sunt încadrate autoturismele, după cum urmează: Clasa A (+26,6%), Clasa B (+4,6%), Clasa C (+33,4%), Clasa D (-3,5%), Clasa E (+29,6%), Clasa F (+28,1%), SUV (+12,9%), MPV (-87,1%) şi Clasa Sport (+40,5%), raportat la perioada similară din anul anterior.

În ceea ce priveşte cota de piaţă, segmentul SUV este pe prima poziţie, cu o cotă de 43,1%, în scădere cu 1,2% faţă de 2022, urmat de Clasa C, cu o cotă de 29,8%, în creştere cu 3,9% şi Clasa B, cu o cotă de 16%, în scădere cu 1,7% faţă de cota deţinută în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Motorul pe benzină nu cedează primul loc

În funcţie de tipul de combustibil al autoturismelor înmatriculate, în primele nouă luni din acest an, motorizările pe benzină au înregistrat o scădere de 1,7% faţă de cota deţinută în perioada similară din 2022, ajungând, astfel, la o pondere de 63,4%. În ceea ce priveşte autoturismele echipate cu motoare diesel, acestea s-au redus cu 0,9% faţă de ponderea din anul 2022 şi deţin o cotă de 13,1% din total.

Pe de altă parte, autoturismele „electrificate”, respectiv cele electrice (100% şi hibride plug-in), precum şi cele full hybrid (care dispun şi de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă), au ajuns să deţină, după primele nouă luni din 2023, o cotă de piaţă de 23,6%, care depăşeşte cu 10,5% cota deţinută de motoarele diesel.


Autoturismele full electrice deţineau o cotă de 10,7% din piaţă în primele nouă luni ale anului 2023 faţă de anul 2022 când reprezentau 8,2%.

Dacia Spring, cel mai vândut EV

Cota de piaţa a maşinilor electrice a ajuns la 11% din total piaţă în luna septembrie 2023 şi la 10,7% în primele nouă luni ale anului 2023. Şi cele plug-in au urmat o curbă crescătoare, cumulând şi acestea volume semnificative, cu o creştere de 37,7% faţă de luna similară a anului trecut şi una de 44,2% faţă de primele nouă luni din anul 2022.

Autoturismele Full Hybrid au prezentat o scădere de 3,3% faţă de luna septembrie 2022 şi o creştere de 8,5% faţă de primele nouă luni ale anului anterior.

Primele 5 cele mai vândute autoturisme 100% electrice au fost Dacia Spring, cu 5.290 unităţi, şi o creştere de 26,9% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, Tesla Model Y cu 1.629 unităţi , Tesla Model 3 cu 765 unităţi, Renault Megane cu 661 unităţi şi Volkswagen e-UP! cu 421 unităţi, în creştere cu 14,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2022.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: