15 martie, 2021

Foto: BESTRIDE

În vreme ce înmatriculările de autoturisme noi au scăzut în România cu 39,6% în primele două luni ale acestui an, față de aceeași perioadă  din 2020, cele ale turismelor cu propulsie parțial sau integral electrică au înregistrat o creștere de 39,37%, potrivit datelor publicate, luni, de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).

APIA spune că autoturismele „electrificate”, respectiv cele 100% electrice şi cele hibride (plug-in și cele  full hybrid, care dispun şi de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă), au ajuns să deţină o cotă de piaţă de 13,1%, în perioada analizată, de 2,3 ori mai mare faţă cea pe care o aveau la finalul intervalului similar din anul precedent (5,7%).

Pe ansamblul pieței naţionale, anul 2021 a debutat cu o scădere semnificativă în luna ianuarie (-46,6%), urmată de una mai puţin importantă (-18,8%), în luna februarie, după ce, în ultimele patru luni ale anului 2020, au fost consemnate creşteri ale înmatriculărilor de autovehicule, spune APIA, după analiza datelor Direcției MAI Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor (DPRCIV).


Autoturismele reprezintă circa 78% din totalul pieţei și au înregistrat, în luna februarie 2021, un volum de 6.815 de unităţi, cu 21,6% mai mic decât în luna similară din 2020. Pe ansamblul primelor două luni din acest an s-a consemnat o scădere generală de 39,6%, raportat la perioada similară a anului anterior.

Topul mărcilor

În topul pe mărci (autoturisme + autovehicule comerciale), după două luni din anul 2021 conduce Dacia, cu 2.443 de unităţi, urmată de Ford (1.832 unităţi), Toyota (1.418), Hyundai (1.298), Volkswagen (1.110), Skoda (1.102), Mercedes Benz (938), Renault (921), BMW (629) şi Suzuki (552).


În funcţie de tipul de combustibil al autoturismelor înmatriculate, la două luni din 2021, ponderea autoturismelor pe benzină a înregistrat o scădere de 5,5 puncte procentuale faţă de perioada similară din 2020, ajungând, astfel, la o pondere de 60,8%. Totodată, autoturismele cu motoare diesel, în scădere uşoară de 1,9 puncte procentuale de la an la an, au o cotă de 26,1% din total.

În ceea ce priveşte tipul proprietarului, cele mai multe achiziţii de autoturisme au fost realizate, în ianuarie – februarie 2021, de către persoanele juridice, care acoperă 65% din totalul achiziţiilor de autoturisme, celor fizice revenindu-le restul de 35%.

La categoria de autovehicule comerciale uşoare (inclusiv minibuse şi pick-up) s-a înregistrat un recul de 14,1%, după primele două luni ale anului în curs, faţă de aceeaşi perioadă din 2020, această scădere fiind mai puţin abruptă comparativ cu cea înregistrată de autoturisme (-39,6%), arată datele APIA.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: