Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) anunță vineri că fermierii au depus 331.398 de cereri unice de plată luna trecută, pentru o suprafaţă de 1.873.100,60 hectare, scrie Agerpres.
Completarea Cererilor unice de plată se realizează accesând site-ul APIA www.apia.org.ro, respectiv link-ul aplicaţiei IPA-Online http://lpis.apia.org.ro, iar descrierea amănunţită a utilizării aplicaţiei se găseşte în ghidul de utilizare al acesteia care poate fi accesat prin butonul Asistenţă.
APIA reaminteşte fermierilor că se va completa o singură cerere Unică de Plată, chiar dacă se utilizează suprafeţe de teren în diferite localităţi sau judeţe. De asemenea, începând din acest an fermierii pot semna cererea de plată folosind semnătura electronică.
Documentele care se ataşează la dosarul Cererii unice de plată şi modificările aduse acesteia (copie CI/BI/paşaport/certificat de înregistrare la ONRC/ certificat de înregistrare fiscală, dovadă cont bancar activ) se transmit prin mijloace electronice, către Centrele judeţene şi locale ale APIA de care aparţin fermierii.
Informaţiile detaliate pentru accesarea fiecărei scheme de plată/măsuri de sprijin, hărţile şi listele cu UAT-urile eligibile pentru măsurile de dezvoltare rurală, dar şi ghidurile adresate fermierilor, pot fi consultate pe site-ul APIA.