APADOR-CH consideră că referendumul naţional este o formă prin care poporul îşi exercită suveranitatea, potrivit art. 2 alin. 1 din Constituţie, şi nu un vehicul care poate fi pus în slujba influenţării rezultatului unor alegeri.
Organizaţia a transmis, miercuri, că referendumul nu trebuie tratat ca un alt fel de „autobuz electoral”, al cărui scop este aducerea unui număr cât mai mare de votanţi la alegerile parlamentare, naţionale sau europene.
”În mod logic, mai întâi trebuie să existe o problemă de importanţă naţională, identificată în mod clar, care frământă întreaga naţiune, problemă la care răspunsul se poate afla în urma unui referendum naţional. În cazul de faţă, mai întâi a fost ideea/ingineria organizării unui referendum şi abia după aceea s-a pus problema care este întrebarea ce trebuie pusă la referendum. Această întrebare nu a fost formulată nici până la această dată, când referendumul a avansat de la stadiul „aproape hotărât” la „hotărât”. Deci, referendum avem, doar întrebare ne mai trebuie”, a transmis, miercuri, APADOR-CH, printr-un comunicat de presă.
Sursa citată a precizat că, dacă există o problemă naţională extrem de importantă, care să necesite organizarea unui referendum, atunci ”referendumul trebuie tratat corespunzător importanţei sale şi organizat separat, nu ca simplă anexă electoral”.
”Chiar dacă melanjul dintre referendum şi alegerile parlamentare a fost declarat constituţional, trebuie apreciat, cu bună-credinţă, de la caz la caz, dacă referendumul propus serveşte rezolvării unei probleme reale de interes naţional sau este doar un pretext pentru asigurarea steroizilor necesari unor participanţi la alegerile parlamentare. Cel care face această apreciere trebuie să fie însă echidistant. Prin suprapunerea referendumului naţional cu alte alegeri (parlamentare – naţionale sau europene, prezidenţiale) se ajunge la o interferenţă de teme şi subiecte, care se vor dezbate simultan, întrucât perioadele de campanie, pentru alegeri şi pentru referendum, vor coincide”, se mai arată în comunicat.
Reprezentanţii asociaţiei afirmă că această suprapunere a dezbaterilor nu va favoriza limpezirea unor puncte de vedere, ci dimpotrivă.
”În cazul alegerilor şi referendumului din 26 mai 2019, este foarte posibil ca la întrebările pe temele specifice alegerilor europarlamentare să se răspundă cu argumente ce ţin de chestiunile vizate de referendum. Şi viceversa. Câştigul pentru alegători, constând în informare corectă şi completă, va fi minim, în timp ce mulţi politicieni vor putea jongla cu nonşalanţă între teme fără legătură între ele. (…) Încă de pe vremea lui Caragiale, prototipul alegătorului a fost cetăţeanul turmentat. Prin suprapunerea mai multor alegeri, teme şi campanii, vom reuşi să ne încadrăm, din nou, în prototipul lui Caragiale”, a mai transmis APADOR-CH.
APADOR-CH precizează că acestea sunt motivele pentru care reprezentanţii organizaţiei nu au participat la consultările de la Cotroceni.
Preşedintele Klaus Iohannis are, miercuri, de la ora 17.00, consultări cu reprezentanţii autorităţii judecătoreşti şi ai asociaţiilor profesionale ale magistraţilor pe tema referendumului pe justiţie. Aceeaşi temă de discuţii a fost abordată, marţi, de către şeful statului cu reprezentanţi ai societăţii civile.
La ieşirea de la discuţii, unii dintre participanţi au afirmat că preşedintele s-a aşezat la masă şi a spus: ”Sunt hotărât să convoc referendumul”.
Scrutinul ar urma să aibă loc în ziua alegerilor europarlamentare, iar întrebarea ar urma să fie făcută publică până în 4 aprilie.