vineri

19 iulie, 2024

19 ianuarie, 2022

Antonio Guterres, secretarul general al ONU, i-a propus Angelei Merkel un rol de consilier la Naţiunile Unite, informează miercuri dpa citată de Agerpres.

Antonio Guterres i-a propus Angelei Merkel să prezideze un consiliu consultativ care să fie format din foşti şefi de stat şi de guvern, potrivit surselor de la ONU.

Rolul acestui consiliu este de „a identifica bunurile globale publice şi alte zone de interes comun unde este cel mai mult nevoie de îmbunătăţiri de guvernare şi să propună modalităţi în care acest lucru ar putea fi realizat”.


Stratul de ozon este un exemplu de astfel de bun public şi termenul mai poate fi aplicat unor reglementări internaţionale precum siguranţa zborurilor şi comerţul global.

Potrivit surselor de informaţii, Antonio Guterres i-a făcut această ofertă direct Angelei Merkel. Însă, potrivit aceloraşi surse, probabilitatea ca Angela Merkel să accepte acest post este destul de scăzută: se pare că nu există încă un răspuns din partea ei. Consiliul consultativ propus de Guterres este unul dintre principalele proiecte de reformă gândite de secretarul general al ONU în cel de-al doilea mandat al său, care a început în ianuarie.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Sâmbătă seară ne-a trecut tuturor – nu numai lui Donald

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: