Consiliul de Securitate a votat marţi ca Antonio Guterres să rămână încă patru ani în funcția de secretar general al ONU. În vârstă de 72 de ani, el își va începe al doilea mandat anul viitor și va rămâne la conducerea instituției până în 2026.
Procedura impune ca propunerea Consiliului de Securitate să fie înaintată Adunării Generale a ONU, un demers ce este considerat o simplă formalitate și va avea loc în curând.
Fostul premier portughez, care este secretar general al ONU din 2017, a fost singurul candidat pentru această poziție, scrie AFP, preluată de France24.
Aproximativ 10 persoane și-au exprimat intenția de ocupa importanta funcție, însă ei nu au devenit candidați oficiali, întrucât nu au fost susținuți de niciuna dintre cele 193 de țări membre ONU.
Decizia de propunere pentru al doilea mandat acordat lui Antonio Guterres a fost luată într-o scurtă ședință cu ușile închise, iar votul a fost unanim în favoarea actualului secretar general al ONU, a declarat preşedintele Consiliului de Securitate, ambasadorul Estoniei, Sven Jürgenson.
În primul său mandat, Guterres a fost forțat să se concentreze asupra limitării potențialelor probleme provocate de politica externă promovată de fostul președinte american Donald Trump.
Pentru cel de-al doilea mandat, Antonio Guterres va avea nevoie de „un plan de luptă” pentru toate crizele de pe glob, a declarat pentru AFP un diplomat.