5 iulie, 2021

Preșdintele Chinei, Xi Jinping, va discuta săptămâna aceasta cu Cancelarul Angela Merkel și cu președintele Franței, Emmanuel Macron, în încercarea de a scoate disputele legate de drepturile omului din lista de probleme care blochează cooperarea Chinei cu UE, au declarat pentru Bloomberg persoane care cunosc detalii ale acestei inițuiative de politică externă.

Demersul celor doi lideri europeni apare la scurt timp după ce au lansat controversata propunere de organizare a unui summit UE – Rusia.

Agenda pentru apelul video comun între cei trei lideri nu este încă cunoscută, potrivit surselor care au cerut să nu fie numite din cauza faptului că informațiile nu sunt publice.


Liderii francez și german au purtat discuții similare cu Xi Jinping în trecut, inclusiv pe data de 30 decembrie 2020, când, împreună cu oficiali de rang înalt ai Uniunii Europene, au convenit un acord de investiții, acum blocat de Parlamentul European.

Ministerul de Externe al Chinei nu a răspuns la cererea de comentarii solicitată de Bloomberg, iar oficiali din guvernele francez și german nu au confirmat că inițiativa se va concretiza.

Legăturile dintre China și UE s-au deteriorat anul acesta pe fondul unei creșteri a presiunii europene asupra Beijingului, stimulată de Administrația Joe Biden, pentru respectarea valorilor democrației și a drepturilor omului.

Represiunea Chinei împotriva minorității sale uigure din Xinjiang este elementul care a determinat părțile să impună sancțiuni reciproce asupra unor oficialii, UE decăzând să blocheze ratificarea Acordului privind investițiile comune.


UE și China s-au confruntat și după declarațiile G7 și ale Organizației Tratatului Atlanticului de Nord, care și-au exprimat îngrijorarea cu privire la provocarea Chinei față de ordinea globală.

Angela Merkel și Emmanuel Macron au susținut constant că UE trebuie să identifice ”o cale de mijloc” cu China în condițiile în care cooperarea acestui stat este vitală pentru reușita eforturilor globale de combatere a schimbărilor climatice și a pandemiei Covid-19.

Comerțul UE cu China a reprezentat anul trecut aproape 700 miliarde de dolari. Presa franceză scrie că Emmanuel Macron dorește să dea un nou impuls intereselor companiei de aviație Airbus, iar Franța și Germania sunt interesate ca Beijing să ușureze restricțiile de călătorie în China pentru cetățenii UE, în special pentru oamenii de afaceri.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: