19 mai, 2013

Aflată în campanie electorală pentru obținerea unui nou mandat la alegerile generale din septembrie, cancelarul german Angela Merkel (foto) i-a cerut Papei Francisc să sprijine măsurile de austeritate, după ce Suveranul Pontif a criticat, într-un discurs, sistemul financiar global.

Crizele apar apar atunci când regulile pieţei nu sunt respectate, a declarat sâmbătă cancelarul Angela Merkel, după o discuție de 45 de minute cu Papa Francisc, într-una din bibliotecile Vaticanului.

Cancelarul Merkel a menționat că, deşi în ultimii ani în lupta cu criza în zona euro s-au înregistrat unele progrese, mai sunt multe lucruri de făcut.

Declarația intervine după ce Papa Francis a afirmat, joi, în primul său discurs despre criza financiară, înaintea ambasadorilor acreditați la Vatican, că sunt necesare reforme reforme financiare etice pentru a elibera oamenii de sub ‘’tirania banilor”. El a cerut liderilor mondiali să pună capăt “cultului banilor” și să facă mai mult pentru cei săraci, atrăgând atenția că clasa politică a subordonat economia mondială piețelor și băncilor, și nu interesului oamenilor obișnuiți.

Potrivit unui comunicat al Vaticanului, cancelarul Angela Merkel și Papa Francis au abordat la întrevederea de sâmbătă teme de interes comun precum situaţia socială şi politică, economică şi religioasă, în Europa şi în lume. “Papa a spus clar că avem nevoie de o Europă puternică și dreaptă, iar mesajul său este încurajator’’, a afirmat cancelarul Merkel, potrivit Deutsche Welle.

Angela Merkel a recunoscut, de asemenea, “rolul central” al Bisericii Catolice în menţinerea coeziunii la nivelul societăţii. „Politica singură nu este în măsură să realizeze un astfel de lucru, de aceea Biserica şi religia creştină, în general, sunt parteneri importanţi ai politicienilor”, a afirmat ;efa guvernului de la Berlin. La rândul său, Suveranul Pontif a declarat că, mai presus de toate, lumea are nevoie de o Europă puternică şi cinstită, iar creştinismul este un factor important în formarea rădăcinilor europene.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

2 răspunsuri

  1. „Non interessa se la gente muore di fame, se non ha niente. Ci si preoccupa delle banche o della finanza…». Papa Francesco parla davanti ai 200 mila fedeli (un record) ”
    Citat din un ziar italian . Correre della Sera de azi , duminica .
    In romaneste : ” politica nu se intereseaza de cei care mor de foame. Se preocupa de banci si finanta „.
    E declaratia lui papa Francesco in fata a 200.000 credinciosi (un record)

  2. Adica pentru protectoarea portocalie a bancherilor si corporatiilor acest Papa se va dezice de credinciosii defazorizati? De urmarit!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: