duminică

21 aprilie, 2024

28 iulie, 2021

Angajații români figurează în statistica Eurostat pentru anul 2020 cu cele mai multe ore de muncă la nivelul UE (40,4 ore pe săptămână). Ei au fost urmați de bulgari (40,2 ore), croați, polonezi și ciprioți (cu câte 39,5 ore).
Alte țări central europene, precum Cehia, Ungaria și Slovacia au avut și ele un nivel relativ ridicat de ore de muncă (39,3 ore).

La polul opus, cele mai reduse durate de muncă pentru angajați s-au consemnat în Olanda (29,5 ore), Danemarca (32,7 ore) și Germania (34,3 ore), cu observația că în aceste țări sunt și procentaje relativ ridicate de lucru cu program parțial.

Interesant, muncitorii familiali neretribuiți din România nu figurează printre cei mai harnici din regiune, topul fiind dominat de Grecia (41,9 ore) și Bulgaria (41,2 ore), în timp ce noi de-abia trecem referința de 30 de ore. Sub 20 de ore pe acest segment apar Suedia (19,5 ore), Irlanda (17,1 ore) și Finlanda (13,9 ore).


De reținut, persoanele cu profesii liberale care au și angajați sunt cele care lucrează cel mai mult în Europa, cu o medie de 47,1 ore la nivelul UE. Există chiar și țări unde acest program trece de 50 de ore, precum Belgia (54,5 ore), Grecia (52,4 ore), Franța (51 ore) și Austria (50,5 ore). Din contra, sub pragul de 40 de ore s-au situat angajatorii din Ungaria (39,8 ore), Lituania (39,5 ore) și Letonia (39 ore). În România, trec acest prag dar se situează cu puțin peste nivelul atins de angajați.

Ca particularitate relevantă pentru piața muncii din țara noastră, figurăm în datele le nivel european cu cea mai mică diferență între duratele de lucru săptămânale între bărbați și femei, cu o diferență mai mică de o oră, la fel ca și Bulgaria. De reținut, cea mai mare diferență de gen din UE se regăsește în Olanda (34,5 ore la bărbați dar 25,5 ore la femei), urmată de Austria și Germania.

În fine, România mai iese în evidența ca fiind statul în care ponderea angajaților care au lucrat mai puțin decât programul uzual de muncă este cea mai redusă între țările membre ale Uniunii. Dacă media la nivelul UE a fost anul trecut de 15,9% (de la 13,8% în 2019), țara noastră a consemnat o valoare de doar 5,8%.


Mult sub Letonia (8,8%), Lituania (9,3%) sau Bulgaria (9,6%) situate deasupra noastră în acest clasament și foarte departe de situația din Suedia (31,1%), Austria (30,1%), Finlanda (28,4%), Malta (27,4%) și Franța (25,5%). Simplificat, la noi spre deosebire de suedezi, care au cea mai mare rată de ocupare, nu prea se înghesuie lumea să muncească, dar cine lucrează chiar lucrează fără să invoce varii motive.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: