Sărăcia extremă și sărăcia relativă, raportată la nivelul mediu de trai românesc, au crescut în România în pofida creșterii economice din ultimele două decenii.
Despre aceste realități statistice s-a scris mult în anul care tocmai s-a încheiat. Ceea ce a lipsit a fost analiza în oglindă a formelor de asistență socială care au crescut exponențial în ultimele două decenii.
Cu cât, vă veți întreba, pe drept cuvânt? De la 6 instrumente publice intervenționiste (din care 5 plătite de la bugetul de stat și una din bugetele locale) în anii 1995-1996, la 17 în anii 2004 – 2005, s-a ajuns la 26 de instrumente sociale în 2015 – 2016.
Numărul plăților efective de ajutoare sociale suportate doar din bugetul Ministerului Muncii se ridică la 6,58 milioane, cu circa 100 de mii mai mult decât în anul 2005, pe fondul reducerii consistente a populației țării și a emigrării masive a forței de muncă active (nu spunem beneficiari, întrucât un beneficiar poate încasa mai multe forme de ajutoare sociale).
Nu dispunem de datele agregate de la nivelul bugetelor locale care susțin câteva dintre aceste forme de ajutoare sociale în prezent, dar vă punem la dispoziție integral datele de care dispunem și câteva concluzii mai jos.
Fără măcar vreo presiune a vreunui tip de viziune unitară asupra asistenței sociale, eforturile statului de a „stinge incendiile” sociale cu noi alte și alte forme de asistare socială au fost total incoerente din ’89 până astăzi.
Efectele lipsei de viziune de orice tip în acest domeniu a tuturor tipurilor de guvernare politică a României, se fac simțite cu deplină negativitate pe piața muncii și în general în economia românească.
Piața muncii este caracterizată de o cerere semnificativă de forță de muncă pe care însă nu o mai poate atrage, chiar dacă o mare parte din forța de muncă a rămas în țară, din cauza stimulentelor sociale care azi nu favorizează căutarea unui loc de muncă.
La sfârșitul anului 2016 se adoptă Legea nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, care va înlocui trei dintre instrumentele de ajutoare sociale active azi: venitul minim garantat, alocaţia pentru susţinerea familiei şi ajutorul pentru încălzire, și care va intra în vigoare abia începând cu luna aprilie 2018. Detalii aici: http://lege5.ro/Gratuit/ geztgnzwgm3q/legea-nr-196-2016 -privind-venitul-minim-de-incl uziune. Noua lege clarifică structura beneficiarilor, dar e departe de a rezolva problema sistemului public de asistență socială și relansarea apetitului pentru muncă.
Vom detalia aceste trei instrumente, în dinamica lor din ultimii 5 ani – ani cu creștere economică continuă:
A. Numărul beneficiarilor de venit minim garantat a crescut cu o treime în ultimii 5 ani, iar bugetul public alocat cu două treimi
La sfârșitul anului 2016 avem aproape 240 de mii de beneficiari ai venitului minim garantat (VMG). Pe cei mai mulți îi regăsim în județul Dolj, urmat de Buzău, Bacău și Galați.
În anul 2011 erau 186 de mii de beneficiari VMG și un cost la bugetul țării de 390 mii lei, față de anul 2015 când numărul lor s-a ridicat la 245 de mii de persoane (un plus de 31%) și un cost bugetar de 673 de mii lei (un plus de 72% față de anul 2011).
B. Numărul beneficiarilor alocației pentru susținerea familiei a scăzut ușor în ultimii 5 ani, iar bugetul public alocat a crescut aproape de două ori și jumătate
La sfârșitul anului 2016 avem peste 262 de mii de beneficiari ai alocației pentru susținerea familiei (ASF). Pe cei mai mulți îi regăsim în județul Bacău, urmat de Suceava, Vaslui și Iași.
În anul 2011 erau 325 de mii de beneficiari ASF și un cost la bugetul țării de 223 de mii lei, față de anul 2015 când numărul lor s-a ridicat la 277 de mii de persoane (o scădere cu 15%) și un cost bugetar de 535 de mii lei (un plus de 140%).
C. Numărul beneficiarilor de ajutor pentru încălzire aproape s-a înjumătățit în ultimii 5 ani, iar bugetul public alocat a scăzut aproape la jumătate
În anul 2011 erau 1,43 de milioane de beneficiari și un cost la bugetul țării de 443 mii lei, față de anul 2015 când numărul lor s-a ridicat la 775 de mii de persoane (o scădere cu 45%) și un cost bugetar de 197 de mii lei (o scădere cu 56%).
Despre cum se acordă aceste ajutoare, dar și toate celelalte, cine beneficiază de ele și în ce condiții vedeți detaliat răspunsul Ministerului Muncii la întrebarea adresată public la sfârșitul anului trecut.
Atunci când progresul social nu este rezultatul muncii și al sistemului de asistență socială, înseamnă că nu avem ca țară un sistem competitiv economic, ci unul asistențial „original” nefericit construit, în fapt fără vreo viziune politică structuratoare – social democrată sau liberală sau de vreun alt fel. Un sistem risipitor și cu utilitate redusă în reinserția beneficiarilor de asistență socială în categoria clasei de mijloc a populației.
Sistemul de asistență socială temporar acordat ar trebui regândit pentru a folosi scopului reintegrării sociale – ex. stimulării recalificării sau căutării unui loc de muncă sau șansei la o viață decentă pentru cei cu nevoi speciale temporare. Iar cazurile în care cu adevărat se impune asistența socială permanentă ar trebui să nu fie cel mai grav subfinanțate, până la limita de jos a subzistenței și nu ar mai trebui să fie atât de hiper-birocratic acordate.
Sistemul de asistență socială românesc ar trebui regândit ca proiect funcțional în opinia think-tank-ului INACO – Inițiativa pentru Competitivitate, ar trebui să își construiască o viziune a propriei viabilități și eficiențe, pentru a deveni o componentă – strict necesară, dar de 26 de ani inexistentă în mod real – a competitivității României în context european și internațional. Oamenii au nevoie de ajutor, de aceea plătesc taxe, dar ajutorul crește de obicei în anii electorali ca să cumpere electoratul și statul nu dublează beneficiile cu șanse de calificare, ucenicii, șansa de a munci demn sau de a se re-educa pe banii statului și ai patronului.
Labirintul beneficiilor se complică direct proporțional cu numărul alegerilor și invers proportional cu politici care să încurajeze munca demnă. Drept pentru care românii sunt pe locul 3 în Europa ca imigranți economici și pe locul 17 în lume la stocul de emigranți (http://siteresources.worldban k.org/INTPROSPECTS/Resources/ 334934-1199807908806/4549025-1 450455807487/Factbookpart1.pdf ). În curând vom deveni o țară de asistați și pensionari care nu pot susține o economie.
*
Andreea Paul este președintele think tank-ului INACO, fondat de fostul deputat PNL împreună cu Bogdan Dumitrescu și Bibiana Stanciulov în anul 2017, care adună o comunitate de specialiști din țară și din străinătate, apolitică, cu scopul de a lansa în dezbaterea publică soluții la provocările competitivității economiei românești
Urmărește-ne pe Google News
5 răspunsuri
Excelenta analiza
1.Numarul de asistati social a crescut continuu, odata cu dezintegrarea industriala a tarii pe care nu vrea sa o vada nimeni.Ea este datorata lipsei dupa 2008 a investitiilor industriale straine.In aceeasi masura, lipsa lor a condus la caderea continua a monedei nationale, reflectata in cresterea continua a preturilor (mai ales in zona utilitatilor), ca principala sursa de saracire a popuolatiei.
2.Este absolut necesara si utila analiza situatiei de fata, insa fara solutii de reindustrializare si creare masiva de noi locuri de munca de catre economistii romani, ea nu are nici o finalitate practica.Nu putem astepta proiecte de reindustrializare de la politicieni, care sint o intelighentie insuficient calificata macar pentru lupta politiica.
3.Evidentierea in presa economica si dezbaterile pe problematica saraciei endemice a unui sfert din populatia tarii, sint utile numai daca ele sint insotite si de „cercetarea economica fundamentala”, care sa asigure solutiile de reindustrializare.Din pacate, aceasta este inexistenta – situatie dovedita de numeroasele strategii teoretice de lucru, insa NETRANSFORMATE (printr-un proces special de „prelucrae” tehnica) in proiecte fezabile si operationale de reindustrializare a tarii!Modelul exista, trebuie doar sa privim spre Coreea de Sud, Singapore, etc., tari ca intr-o genaratie au devenit puteri industrile regionale…
Stimata doamna Andreea Paul,
va rog sa ‘deslusiti’ (pentru istoria acestei tari) daca cresterea economica a Romaniei din ultimele decenii depaseste nivelul economic general al tarii din anii ‘de glorie’ ce au premers evenimentelor din ’89 – asanumitii ani ai ‘industrializarii fortate’ (fortate dar si benefice pentru tara, ca nivel economic, nu si ca nivel de trai al populatiei!).
Stimata Doamna,
Candva am trimis un decalog pentru guvern catalogat ca de Dumneavoastra excelent desi nu era cineva acolo (la guvern) care sa asculte o idee macar.
Banii se invart asta era ideea fara ei nu se invarte nimic iar ca sa circule trebuie sa existe viteza. Cu cat viteza este mai mare cantitatea de bani reala este mai mare (desi aceeasi cantitate pe hartie)
De aceea imi permit sa arat o alta fata a asistentei sociale.
Romania are saraci care au nevoie de aceasta asistenta fara discutie. Aceasta asistenta intra automat in circuitul comercial, Fara aceasta acesti oameni este clar ca nu au cumpara aceste bunuri care nu s-ar mai produce si nu s ar mai plati acelasi tva si acelasi impozit si nici nu ar mai fi necesari atatia noameni care sa le produca iar unii ar deveni someri crescand numarul celor care au nevoie de asistenta sociala. Secretul este echilibrul intre asistenta si productie si alternanta partidelor la putere adica masuri liberale masuri sociale, conducatori corecti si pace binenteles si un strop de credinta
Sau mai bine zis la oamenii saraci nici boii nu trag….