25 octombrie, 2016

Anca_Dragu_PaliuMinistrul Finanţelor, Anca Dragu, a afirmat marţi că sursa de finanţare lipseşte la proiectul PSD adoptat de Parlament privind eliminarea celor peste 100 de taxe nefiscale, precizând, potrivit News.ro, că Guvernul ia în calcul sesizarea Curţii Constituţionale.

Legea inițiata de președintele PSD, Liviu Dragnea, a fost depusă la Senat pe 10 octombrie, marți fiind votată integral și de Camera Deputaților.

„Analizăm această opțiune. Pot să vă spun ca impactul global este de 1,6 miliarde lei, fără indicarea sursei de finanțare, asa cum prevede legea responsabilității fiscale, legea finanțelor publice și chiar Constituția. La nivelul Guvernului susținem eliminarea unor taxe, acesta a fost și punctul nostru de vedere, dar acolo unde era un efort financiar rezonabil și pe care îl puteam susține și în 2017”, a declarat ministrul Finanțelor.


Anca Dragu mai precizează că numai în cazul taxei radio-tv, eliminată marți de deputați, impactul bugetar ar fi de circa 600 de milioane lei: „Aici sunt două elemente- respectiv finanțarea, care nu este prevazută în proiectul din Parlament, și cadrul legal. Pe actualul cadru legal, de la bugetul de stat pot fi achitate anumite tipuri de cheltuieli pentru radio și televiziune. Ca atare, nu putem plăti integral pentru funcționarea acestor două institutii. Sigur, poate fi modificată legea în Parlament.”

Camera Deputatilor a adoptat, în unanimitate, în calitate de for decizional, proiectul de lege PSD de eliminare a peste 100 de taxe nefiscale, argumentul fiind acela că impactul bugetar este foarte redus..


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: