Analiză / Siria – războiul lumilor

Henry Kissinger spunea ca în Orientul Mijlociu „nu se poate război fără Egipt şi pace fără Siria”.

Revoltele populare din Siria anului 2011 au atras interese locale, regionale şi externe într-o combinaţie dezastruoasă care a creat un teren propice pentru dezvoltarea organizaţiei teroriste Statul Islamic (IS) şi a făcut ca ţara să ajungă, an după an, un exportator de instabilitate.

Siria, de 4 ani punctul nevralgic al regiunii, a devenit acum sursa unui cutremur care poate schimba faţa lumii aşa cum o ştim.

(Citiţi şi: „Rusia declanșează bombardamentele în Siria: înainte de ISIS, începe cu opozanţii regimului Assad. Efecte în Orientul Mijlociu”)

Pe de o parte, valul de refugiaţi din Siria s-a  transformat într-un tsunami care a ajuns în inima Europei, a provocat o ruptură evidentă între Vest şi Est şi ar putea duce la regândirea din temelii a unor politici europene, ca cea de azil, care vor avea consecinţe pe termen lung.

Tot Siria a devenit teren de antrenament pentru luptători ai organizaţiei teroriste Statul Islamic (ISIS), mulţi dintre ei provenind din Europa, radicali care se întorc pe continent determinaţi să schimbe faţa secularistă a Europei.

Complicațiile politicii regionale

Siria este şi frontul de luptă geopolitică a puterilor din regiune.

Turcia a văzut în revoltele din 2011 din ţara vecină, ocazia de a regla conturi mai vechi legate de neînţelegeri teritoriale, de a controla zona kurdă, de a se afirma din nou ca o putere regională şi de a instala la Damasc un regim politic islamic favorabil Ankarei.

Ankara a avut şi are încă o atitudine ambiguă în privinţa aşa-zisului Stat Islamic, despre care admite public să este o organizaţie teroristă, dar, potrivit presei turce şi unor surse judiciare turceşti, Turcia este principala ţintă pentru petrolul ieftin şi antichităţile jefuite şi traficate de Statul Islamic, şi tot Turcia ar fi fost sursa gazului sarin utilizat în unele locuri în Siria de IS.

Arabia Saudită şi Qatar s-au implicat încă de la începutul revoltelor în Siria, promovând, de căi diplomatice dar şi prin subteran, înlăturarea lui Bashar al Assad, un secularist incomod pentru ambele puteri sunite.

Nu a fost un mare secret că Arabia Saudită, de exemplu, a finanţat înarmarea grupărilor de opoziţie la regimul Assad şi chiar a fost acuzată  că a oferit sprijin unor mişcări radicale islamiste din zonă şi că a tolerat, în cel mai bun caz, spun unele surse locale, organizaţia teroristă Statul Islamic, atunci când aceasta a început să se implice în războiul civil din Siria.

Iranul, cu o veche şi solidă alianţă cu Siria familiei Assad, a avertizat din start că revoltele populare pot fi un teren propice pentru terorism. Iranul, în negocieri cu SUA şi Europa pentru programul său nuclear considerat suspect, s-a oferit în trecut să medieze o soluţie. Răspunsul a fost „Nu” dar noile evoluţii în zonă, vor schimba probabil ecuaţia.

Israelul a fost iniţial reţinut în ce priveşte conflictul din Siria pentru ca ulterior să se plaseze ferm pentru înlăturarea regimului Assad şi chiar face constant raiduri aeriene în Siria. Pentru Israel, plecarea lui Assad poate însemna o slăbire a Hezbollah-ului şiit libanez, considerat de israelieni un duşman la fel de mare ca Hamas, dacă nu chiar mai periculos, în condiţiile în care, numai prin Siria poate Hezbollah să comunice cu creatorul şi mentorul său, Iranul.

Complicațiile ”greilor”: Mizele geopoliticii

Cel mai mare jucător extern din Orientul Mijlociu, SUA, a părut blocat fără soluţii pentru Siria, după ce iniţial, Washington-ul se arăta decis să îl înlăture pe Bashar Al Assad, mai ales după scandalul armelor chimice utilizate, se pare, de regim împotriva populaţiei.

America lui Barak Obama retrasă spre sine-însăşi, a lăsat primăvara arabă să îşi facă efectul şi să evolueze, uneori nu în direcţia democratică dorită: Siria – război civil, Libia – stat eşuat condus fragmentat de lideri locali, Yemen – război civil şi lovituri aeriene ale statelor arabe din zonă în frunte cu Arabia Saudită, Egipt – stat stabil dar revenit post-revoluţionar la o guvernare autoritară sub generalul-preşedinte al Sisi, Bahrein – tensiuni nerezolvate între populaţia majoritar şiită şi puterea sunită.

În toate aceste ţări, plus Irak, organizaţia teroristă Statul Islamic creşte în putere şi reprezintă acum principalul actor non-statal din regiune.

În Siria, majoritatea membrilor IS este formată din luptători străini. Sirienii de rând sunt îngroziţi nu numai de practicile macabre ale IS ci şi de legea islamică alterată sever de teologii mişcării teroriste şi aplicată dur într-un spaţiu obişnuit mai degrabă cu secularismul regimului Assad.

În afara regimului Assad, singura forţă care face faţă IS în special în Sudul Siriei, este Hezbollah, mişcarea şiită libaneză, motivată puternic de perspectiva unei posibile viitoare Sirii sunite.

O un alt grup de opoziţie la IS, este reprezentat de populaţia druză (care are o religie inspirată din islam dar considerată eretică de musulmani). În trecut druzii din Siria şi vecinul Liban s-au dovedit o forţă considerabilă de opoziţie la regimurile Hafez şi Bashar al Assad

Druzii sunt înarmaţi, au o ideologie politică de tip socialist secularist şi ar putea dea bătăi de cap islamiştilor din IS, dar deocamdată, zona pe care o locuiesc în Siria a fost ocolită de organizaţia teroristă.

Intervenţia Rusiei în Siria schimbă radical mozaicul local de interese descris până acum, mai ales pentru că oferă o transfuzie salvatoare regimulului Assad din ce în ce mai slăbit, cu mari teritorii pierdute de sub control, în special în favoarea IS.

O primă „victimă” a intervenţiei ruse este Turcia, care, cu soldaţi, tehnologie şi mai ales avioane ruseşti în Siria, nu mai poate obţine mult-dorita „zonă tampon” aproape de graniţa sa, pe teritoriul sirian.

Nici Israelul nu mai poate face incursiuni aeriene în Siria, tot din cauza avioanelor ruseşti.

Arabia Saudită şi Qatar îşi văd şi ele puse în pericol, planurile de plasare în Siria a unui regim islmic favorabil lor.

În schimb, adversarul declarat al Arabei Saudite, Iranul, are de câştigat din prezenţa Rusiei în Siria pentru că îi consolidează poziţia de putere regională şi de posibil negociator cu regimul Assad.

În plus, coaliţia formată din Rusia, Siria lui Assad, Iran şi Irak, se poate impune lumii dacă reuşeşte să elimine IS.

Deocamdată, poate cel mai afectat actor în urma intervenţiei ruse, este America, până acum cel mai puternic jucător din regiune. În faţa blocajului american în criza siriană, vreme de 4 ani, Rusia a decis să profite de vidul de putere din regiune.

Moscova urmareşte, ca de obicei, să atingă mai multe ţinte dintr-o singură mişcare. Rusia vrea menţinerea regimului Assad, pentru că ar avea un pion uşor de controlat în regiune şi deci ar obţine o poziţie consolidată de negociere pe orice alte subiecte, în special cu SUA.

Pentru asta, Moscova nu va ezita să atace în Siria, nu doar IS, ci şi orice grup de opoziţie la regimul Assad care nu a intrat în negocieri cu Kremlinul în ultimele luni sau nu o va face curând.

Odată cu Siria, Rusia îşi fixează un cap de pod, mai departe de graniţele sale, unde s-a concentrat până acum, şi obţine o influenţă crescută în Mediterana. În plus, o slăbire şi chiar o eliminare a Statului Islamic din Siria, poate ameliora problemele Rusiei cu radicalii islamişti din Caucaz, în condiţiile în care, Moscova se confruntă cu un număr tot mai mare de cetăţeni ruşi simpatizanţi ai IS .

***
Carmen Gavrilă este jurnalist la Radio România, specializat în problemele Orientului Mijlociu