vineri

26 aprilie, 2024

7 februarie, 2011

Deşi pare similar cu avansul accelerat al cotaţiilor mărfurilor din 2007-2008, actualul trend ascendent al preţurilor la alimente şi petrol nu are rădăcini în zona speculei şi nu se va termina într-o prăbuşire puternică a preţurilor, aşa cum s-a întâmplat acum doi ani – se arată într-o analiză a AFP citată de Mediafax.

Cererea tot mai mare din ţările emergente, unde populaţia mănâncă mai mult şi mai bine, alături de fenomenele meteorologice nefavorabile agriculturii care se manifestă tot mai des şi de dobânzile scăzute creează o „furtună perfectă” care propulsează preţurile la mărfuri, agricole şi industriale, la noi maxime.

Cotaţiile cresc, de multe ori cu procentaje de două cifre, la toate sortimentele de mărfuri, de la porumb şi grâu la bumbac, cauciuc şi petrol.


Organizaţia pentru Hrană şi Agricultură din cadrul Naţiunilor Unite a anunţat joi că preţurile alimentelor au atins în ianuarie noi maxime record şi a avertizat că ar putea să apară probleme politice.

„Nu numai că există un risc, dar au avut loc deja revolte în unele părţi ale lumii din cauza creşterii preţurilor la hrană”, a arătat şeful OHA, Jacques Diouf.

Iar situaţia nu este pe cale să se amelioreze, spun experţii.

„Cred că preţurile mărfurilor vor continua să crească. Este interesant că şi mărfurile care nu se tranzacţionează intens se scumpesc. Asta ne arată că trendul este bazat pe fundamente şi nu pe speculă”, comentează economistul şef al băncii Standard Chartered, Gerard Lyons.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: