„Văd acest deceniu ca deceniul de curbură. Economiile dezvoltate încă reprezintă 70% din PIB mondial, dar până în 2020 vor fisub 50%. Problemele cronice ale economiilor dezvoltate vor avea implicaţii mai puţin serioase pentru economia globală după 2020. Până în 2025, PIB al Asiei va fi mai mare decât cel al SUA şi Europa la un loc, în vreme ce impactul global al turbulenţelor va fi mai mic” – a declarat pentru postul de televiziune CNBC Anil Gupta, profesor de strategie economică la Universitatea Maryland.
Anil Gupta spune, potrivit CNBS, că perioada de dificultăţi economice cauzate de criza datoriilor, şomaj şi îmbătrânirea populaţiei prin care trece aşa numita „lume dezvoltată” este una prelungită, şi că va fi nevoie de ajustări importante pentru Europa şi SUA pentru a se adapta la tendinţa economică generală.