luni

24 ianuarie, 2022

ANAF/Proiectul pilot de combatere a muncii “la negru” începe pe 1 mai, în regionalele Ploieşti şi Braşov

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

23 aprilie, 2014

Proiectul-pilot al ANAF privind combaterea muncii “la negru” va demara pe data de 1 mai şi va viza “un eşantion semnificativ de contribuabili” din regionalele Ploieşti şi Braşov.

Proiectul pilot va fi derulat pentru aproximativ 20 de zile iar rezultatele vor fi prezentate public până la sfârşitul lunii mai.

ANAF va organiza, împreună cu inspectori ITM, controale ale contribuabililor „care prezintă risc în ceea ce priveşte evaziunea în domeniul contribuţiilor sociale, de sănătate şi al impozitului pe venit”, a precizat pentru cursdeguvernare.ro preşedintele ANAF Gelu Ştefan Diaconu.


Conform şefului Agenţiei, rezultatele acestor controale vor fi folosite la proiectarea unui model de conformare şi la stabilirea unui program riguros de controale tematice care va fi extins la nivel naţional începând cu 1 ianuarie 2015.

Conform unui comunicat al instituţiei, “ANAF solicită angajatorilor ca în termen de 90 de zile de la demararea proiectului să ia măsuri în vederea conformării voluntare la obligaţiile ce le revin conform prevederilor Codului muncii, Codului fiscal şi Codului de procedură fiscală”.

Angajamentul de a iniţia controalele pentru combaterea muncii “la negru” a fost asumat de guvern în cadrul ultimelor negocieri cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), în februarie 2014. Măsura este inclusă în scrisoarea de intenţie transmisă la Washington.

Îți mulțumim că citești cursdeguvernare.
Abonează-te la newsletter aici.

În luna octombrie 2013, FMI a solicitat Guvernului României constituirea unui grup de lucru comun pentru ca autorităţile române să “înţeleagă mai bine” slaba colectare a veniturilor în trimestrele 3 şi 4 din 2013.


Nivelul scăzut al încasărilor bugetare a fost pus şi pe seama procesului în derulare de reorganizare a ANAF. Din acest motiv, Guvernul s-a angajat în februarie să aloce resurse suplimentare pentru monitorizarea strictă a numărului de companii nou-înregistrate, a activităţilor de declarare şi de plată a obligaţiilor (mai ales la marii contribuabili), a stocului şi fluxului de arierate, a numărului de inspecţii efectuate şi a numărului şi cuantumului acordurilor de înlesnire la plată semnate.

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

 ”Nu știm ce și unde vom fi atunci: dar timp de 25 de ani, această publicație trimestrială (format A4, peste 200 de pagini într-o realizare premium) va...

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar:

rrr