joi

18 aprilie, 2024

24 mai, 2016

anafANAF a încălcat prevederile legii privind protecția datelor cu caracter personal atunci când a publicat lista cu cei peste 180.000 de persoane fizice care au datorii de peste 1.500 de lei la stat, a concluzionat marți Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP).

Oficialii ANAF au anunțat că vor contesta amenda, întrucât agenția e obligată prin lege să facă publică lista datornicilor.

ANAF a primit și două amenzi, în valoare totală de 16.000 de lei pentru neregulile constatate de ANSPDCP.


În listele cu acești datornici, făcute publice în urmă cu două săptămâni, apar prenumele și numele persoanelor cu restanțe la buget, precum și localitatea de domiciliu.

Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a constatat că ANAF se face vinovată de următoarele încălcări ale Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, potrivit unui comunicat al Autorității:

  • ”Prelucrarea nelegală a datelor cu caracter personal”, prevăzută de art. 32 din Legea nr. 677/2001, prin încălcarea art. 4 alin. (1) li. a) și d) din această lege, întrucât Agenția Națională de Administrare Fiscală, cu sediul de mai sus, a prelucrat și publicat pe alt site de Internet, decât pe propria pagină de Internet, contrar prevederilor Codului de procedură fiscală și Ordinului A.N.A.F. nr. 558/2016, cu modificările ulterioare, o listă a persoanelor fizice care nu și-au achitat obligațiile fiscale restante, organizată în funcție de cuantumul cel mai mare al datoriilor, datele nefiind exacte și actualizate la data publicării (16 mai 2016), în conformitate cu situația reală a achitării debitelor de către anumite persoane fizice din respectiva listă;
  • ”Prelucrarea nelegală a datelor cu caracter personal”, prevăzută de art. 32 din Legea nr. 677/2001, prin încălcarea art. 12 alin. (1) din această lege, întrucât Agenția Națională de Administrare Fiscală, cu sediul de mai sus, nu a asigurat informare completă a persoanelor ale căror date personale au fost publicate la data de 16 mai 2016, nici prin notificările prealabile trimise prin poștă, nici în cadrul informațiilor publicate pe site-ul ANAF, conform constatărilor.

ANAF contestă amenda

Agenția a anunțat imediat că va contesta amenda (ANSPDCP) și a negat încălcarea legii:

“ANAF, prin publicarea listei debitorilor cu restanțe fiscale, a respectat drepturile și libertățile fundamentale ale persoanelor fizice. Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) a verificat ANAF fără a constata vreo abatere privind fondul legalității publicării listei persoanelor fizice cu restanțe fiscale.


În schimb, ANSPDCP susține că a identificat probleme tehnice de formă privind modalitatea publicării, respectiv publicarea unor date neactualizate privind 7 persoane din 187.320, pe alt site de internet decât propria pagina și informare incompletă privind prevederile Legii 677/2001”, susține Fiscul într-un comunicat.

187.230 de persoane fizice, datorii de 3,4 miliarde lei

Potrivit listei publicate marți de ANAF, 187.230 de contribuabili persoane fizice au datorii la stat ce totalizează 3,4 miliarde lei.

Din totalul acestor datorii, ANAF poate recupera la această dată aproximativ 2,3 miliarde lei.

„Situația juridică a restului de creanțe de 1,1 miliarde lei (insolvabilitate fără bunuri sau venituri urmăribile, existența unor hotărâri judecătorești de suspendare a executării silite, etc) oprește ANAF de la iniţierea sau continuarea măsurilor de executare silită”, preciza instituția în momentul respectiv.

După publicarea listelor, jurnaliștii au reușit să identifice mai multe persoane publice cu datorii, tocmai pentru că aceste date personale sunt suficiente.

Printre cei depistați se numără Victor Ciorbea (Avocatul Poporului), Elena Băsescu și Cătălin Predoiu. Ultimii doi au negat informațiile și au cerut Fiscului să-și actualizeze baza de date.

În fruntea listei se află Robert Negoiță, primarul Sectorului 3, cu datorii de 232 de milioane de lei.

El este urmat de Florin Materiu, din Victoria, cu o datorie de 94.302.581 lei, și de Bogdan Mihai Ciortea, din Cluj Napoca, cu o datorie de 21.685.815 lei.

Ministerul Finanțelor: Publicarea datelor e prevăzută în Codul Fiscal

Ministrul Finanțelor, Anca Dragu, a declarat ulterior că publicarea listelor cu datornici e prevăzută de legile fiscalității și că ANAF s-a conformat legii.

„Publicarea acestor date s-a făcut în baza articolului 162 din Codul fiscal. Este un Cod fiscal intens dezbătut. ANAF nu a făcut decât să aplice prevederile Codului fiscal. În ceea ce privește datele eronate, am constatat două situații. Într-adevăr, sunt situații în care există ceva probleme la calitatea datelor, dar există și o altă situație în care noi am anunțat că vom publica datoriile existente la 1 mai 2016. Faptul că între momentul 1 mai și 15 mai, când au fost efectiv publicate, unii dintre datornici, unii dintre contribuabili au mai plătit, nu poate să se reflecte în datele publicate la 15 mai. (… ) Avem o perioadă de procesare”, a explicat ministrul Anca Dragu.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: