De o săptămână mă supun – ca într-o bizară autoflagelare – urmăririi tenace a ”dezbaterilor” televizate care se vor electorale. Fiecare tabără și-a format o conștiință proprie (pe toate le știa Le Bon) în care se dezintegrează conștiințele căuzașilor din presă. România și problemele ei concrete au rămas afară.
Aș fi vrut să scriu despre asta – dar am găsit un text (vechi, din august 2011) care mă scutește s-o fac: problema e pusă acolo cam general, potrivit acelei conjuncturi – dar cititorii noștri sunt suficient de inteligenți ca să o focalizeze pe actualitatea de dincoace de Tisa.
Mă număr printre cei care cred că România nu are bani de ideologie – dat fiind că problemele ei sunt atât de concrete, de simple și de stringente în același timp, încât ar trebui rezolvate aproximativ la fel indiferent de cine vine la putere la alegerile din 9 decembrie. Te și miri, așadar, de lipsa de spirit analitic, viziune, spirit critic – iar explicația e simplă: Textul e AICI – rămâne doar de updatat cu evenimentele economice și sociale ale ultimului an și jumătate. Atenție! : nu vorbim de guvernări, ci de presa lor.