6 noiembrie, 2020

Criptomoneda bitcoin a ajuns joi la peste 15.000 de dolari, cel mai ridicat nivel de la 1 ianuarie 2018 încoace, pe fondul incertitudinilor provocate de alegerile prezidenţiale din Statele Unite. Tot joi, indicii Wall Street au închis pe plus, investitorii anticipând că republicanii vor păstra controlul asupra Senatului SUA.

În ultimul an, valorea bitcoin s-a dublat, în contextul măsurilor de stimulare fără precedent adoptate de guverne şi de băncile centrale în timpul pandemiei de coronavirus. În acest context,  moneda virtuală a devenit mai atractivă decât monedele oficiale, precum dolarul, transmite CNBC, potrivit news.ro.

Tot joi a avut loc în SUA una din cele mai de amploare acțiuni îndreptate împotriva speculațiilor cu moneda virtuală: autoritățile americane au confiscat monede bitcoin în valoare de 1 miliard de dolari, ce erau tranzacționate pe o platformă ilegală numită Silk Road. Silk Road ar fi permis oamenilor să cumpere şi să vândă droguri şi alte produse ilegale şi să folosească bitcoin pentru a finanţa anonim aceste tranzacţii.

Wall Street a închis pe plus, investitorii anticipând că republicanii vor păstra controlul asupra Senatului


În contextul alegerilor din SUA, și acţiunile de pe Wall Street au fost pe plus, joi, la finalul ședinței de trazacționare, investitorii anticipând că republicanii vor păstra controlul asupra Senatului şi vor bloca schimbările promise de o posibilă administraţie Joe Biden, scrie Reuters.

Creșterea cotațiilor a fost susținută și de comunicatul Fed, emis după şedinţa de politică monetară. Banca centrală a menţinut dobânzile nemodificate şi s-a angajat să facă tot ce este posibil pentru a susține economia, care este grav afectată de pandemia de coronavirus.

Biden s-a apropiat de victorie, dar investitorii anticipează că democrații nu vor obține majoritatea în Senat. Fără majoritate, partidul Democrat nu va putea implementa înăsprirea reglementărilor pentru marile companii din sectorul tehnologiei şi majorarea impozitului pe profitul companiilor. Joi, indicele dow jones Industrial Average a crescut cu 2,06%, S&P 500 cu 2,26%, iar Nasdaq Composite cu 2,68%.

 


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: