joi

25 aprilie, 2024

5 iulie, 2020

Uniunea Democrată Croată (HDZ, de centru-dreapta), al premierului Andrej Plenkovic, a obţinut cele mai multe mandate în cadrul alegerilor legislative de duminică, potrivit unui sondaj Ipsos pentru televiziunea de stat la ieşirea de la urne, informează Reuters şi AFP,  citate de Agerpres.

Potrivit acestui sondaj, HDZ a obţinut 61 de locuri din totalul de 151 ale parlamentului de la Zagreb, devansând coaliţia „Restart”, formată din principala formaţiune a opoziţiei, Partidul Social-Democrat (SDP), condus de Davor Bernardic, şi aliaţii acesteia, care a obţinut 44 de locuri.

Pe de altă  parte, Social-democratul Zoran Milanovic a câştigat alegerile prezidenţiale de  la  începutul  anului, învingând-o pe preşedintele în exerciţiu, conservatoarea Kolinda Grabar-Kitarovic


În urma acestor rezultate, HDZ  pare bine plasat pentru a forma un guvern de coaliţie, comentează AFP.

„Mişcarea patriotică” a lui Miroslav Skoro, cunoscut cântăreţ şi populist, a obţinut 16 locuri – potrivit aceluiaţi sondaj – şi ar putea să se afle în poziţia de arbitru, conform AFP.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: