7 aprilie, 2022

Albania va solicita Uniunii Europene să îi accepte candidatura independent de cea a Macedoniei de Nord, care continuă să se confrunte cu vetoul Bulgariei, scrie Reuters citată de Agerpres.

Macedonia de Nord şi Albania urmau să înceapă negocierile de aderare la UE la sfârşitul lui 2020, dar Bulgaria a blocat începerea oficială a demersului din cauza disputei istorice şi lingvistice cu macedonenii, iar UE a tratat grupat cererile de aderare ale celor două ţări.

Premierul albanez Edi Rama (foto) a afirmat joi că nu este optimist cu privire la perspectiva ca guvernul de la Sofia să îşi schimbe poziţia în viitorul apropiat. El a susţinut că „Albania nu mai poate aştepta până când doi vecini îşi rezolvă neînţelegerea” şi a adăugat că Tirana are relaţii bune cu ambele părţi.

„Direcţia noastră politică în această chestiune se va schimba complet”, a anunţat prim-ministrul albanez cu ocazia prezentării unui sondaj de opinie la nivel naţional.

Cercetarea sociologică respectivă a arătat că 67% din albanezi doresc separarea traseului lor spre primirea în UE de cel al macedonenilor.

Macedonia de Nord s-a confruntat timp de decenii şi cu opoziţie din partea Greciei. În 2018, conducerea de la Skopje a acceptat în cele din urmă schimbarea numelui ţării, prin adăugarea precizării „de Nord” la numele de Macedonia, care desemnează şi o provincie istorică din nordul Greciei. Compromisul a permis aderarea la NATO în 2020 şi continuarea dialogului cu UE.



Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: