vineri

26 aprilie, 2024

10 mai, 2011

Un militar român în vârstă de 28 de ani a murit, marţi, în Afganistan, acesta fiind al doilea soldat român care îşi pierde viaţa în acest teatru de operaţii în ultimele cinci zile.

Potrivit Ministerului Apărării Naţionale, caporalul Cătălin-Ionel Marinescu, din Batalionul 26 Infanterie „Neagoe Basarab”, desfăşura o misiune de patrulare pe autostrada A1, din provincia Zabul.

Militarul executa cercetarea terestră a unui obiectiv, conform procedurilor şi a fost grav rănit, în urma unui atac cu un dispozitiv exploziv improvizat.


El a fost transportat de urgenţă cu un elicopter echipat MEDEVAC (evacuare medicală) la Spitalul Militar din baza Lagman pentru îngrijiri, dar “cu toate eforturile depuse de personalul medical pentru salvarea vieţii sale, caporalul Marinescu a decedat”, a menţionat MApN.

Ministrul apărării naţionale Gabriel Oprea a semnat ordinul de avansare la gradul de sublocotenent post-mortem a caporalului Cătălin-Ionel Marinescu.

De asemenea, ministrul a înaintat preşedintelui propunerea de decorare a sublocotenentului post-mortem Cătălin-Ionel Marinescu cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, pentru militari, cu însemn de război.

Pe 5 mai, caporalul Constantin-Laurenţiu Lixandru, din acelaşi batalion, şi-a pierdut viaţa în Afganistan, în condiţii asemănătoare.


 

 

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: