În Finlanda, Suedia și Elveția, partidele de extremă dreapta au reușit să intre în guvernele conduse de conservatori sau le susțin. În Germania, guvernul lui Scholz și opoziția conservatoare trebuie să facă urgent mai mult pentru a contracara ascensiunea AfD – nu prin luarea în considerare a cooperării cu extremiștii, ci prin abordarea mai directă a preocupărilor alegătorilor privind imigrația și economia, susțin Liana Fix, expertă a ECFR, și Constanze Stelzenmüller, directoarea Center on the United States and Europe, într-o analiză publicată în Foreign Affairs, preluată și tradusă de către TVR.
Alegerile regionale din Germania sunt rareori demne de a fi mediatizate în afara țării, însă alegerile de săptămâna trecută din Bavaria și Hesse – care au avut loc la jumătatea mandatului cancelarului Olaf Scholz – au fost diferite. Ambele landuri sunt conduse de miniștri conservatori favoriți pentru realegere, în timp ce coaliția progresistă „semaforizată” care guvernează la nivel național – o grupare tripartită compusă din social-democrați (roșii), Verzi și Partidul Liber Democrat (galbeni) – este în prezent profund nepopulară, obținând cote de aprobare de mai puțin de 40 % în sondajele naționale recente.
Prin urmare, la fel ca în cazul alegerilor de la jumătatea mandatului din Statele Unite, care de obicei reprezintă o mustrare pentru administrația aflată la putere, aceste alegeri ar fi trebuit să fie un succes pentru actualii președinți ai Uniunii Creștin-Democrate (CDU), partidul conservator care se află în opoziție la nivel național. Cu toate acestea, la fel ca în multe alte democrații occidentale, regulile normale ale politicii sunt răsturnate în Germania.
În ultimul deceniu, sentimentele de extremă dreapta și populiste au fost în creștere în întreaga Germanie: Alternativa pentru Germania (AfD), de extremă dreapta, fondată în urmă cu numai zece ani de o mână de eurosceptici, se bucură de cote de aprobare în sondajele naționale de aproximativ două ori mai mari decât cele 10,3% din voturi obținute la ultimele alegeri naționale, în 2021. Bavaria și Hessa, cu baze electorale centriste mari și stabile de votanți, păreau în mare măsură rezistente la această tendință. Dar duminică, în Bavaria, AfD a obținut 14,6% din voturi, iar partidul conservator Alegătorii Liberi, implicat recent într-un scandal de antisemitism, a obținut 15,8%. Între timp, Uniunea Creștin-Socială, aflată la guvernare, sora locală a CDU și care timp de decenii a deținut cu mândrie majoritatea absolută în cel mai sudic land german, a obținut exact același rezultat ca la alegerile precedente, în 2018: 37%, cel mai slab rezultat al său din 1950 încoace. Spus pe șleau: două partide înclinate să răstoarne peisajul politic existent au obținut aproape o treime din voturile din land.
Posibilă cooperare limitată la nivel local și regional?
În Hesse, un popular CDU care a guvernat constructiv cu Verzii a înregistrat un câștig semnificativ față de 2018, crescând cu peste șapte puncte procentuale, ajungând la o cotă de voturi de 34,6%. Dar și AfD a crescut cu 5,3 puncte procentuale, până la 18,4 % din voturi, cel mai bun rezultat al său din istorie în vestul Germaniei; acest lucru îl face liderul opoziției. Iar atât în Bavaria, cât și în Hessa, toate cele trei partide din coaliția semaforizată au suferit pierderi. În Hesse, Partidul Liber Democrat nu a reușit nici măcar să treacă pragul parlamentar de cinci procente.
Această înfrângere a partidelor tradiționale este doar o avanpremieră a ceea ce vor aduce alegerile regionale din toamna anului 2024 în trei dintre landurile din estul Germaniei: Saxonia, Turingia și Brandenburg. AfD este în prezent cel mai puternic partid în toate cele trei, cu 32-35%. Perspectiva ca partidele democratice să fie forțate în coaliții potențial imposibil de gestionat de trei sau mai multe partide pentru a împiedica AfD să ajungă la putere în aceste state a declanșat o dezbatere aprinsă în rândul conservatorilor germani cu privire la cea mai bună modalitate de a trata AfD, de la copierea tonului său în probleme fierbinți, cum ar fi migrația, până la sugerarea unei cooperări limitate la nivel local și regional.
O privire asupra altor țări europene ar putea face ca observatorul ocazional să creadă că ascensiunea extremei drepte în Germania și dezbaterile despre cooperare nu sunt nici surprinzătoare, nici deosebit de îngrijorătoare – că, de fapt, ele fac parte dintr-o normalizare a extremismului de dreapta la nivel continental. În Finlanda, Suedia și Elveția, partidele de extremă dreapta fac deja parte din guvernele conduse de conservatori sau le susțin. Un partid condus de un naționalist populist pro-rus a câștigat recent alegerile naționale din Slovacia.
Dar AfD din Germania nu este doar un alt partid european de extremă dreapta. Din cauza istoriei întunecate a țării în secolul XX, cu fascism, război și genocid, care a aruncat Europa într-o catastrofă, ascensiunea extremei drepte în Germania este deosebit de alarmantă pentru vecinii săi europeni, ridică întrebări cu privire la fiabilitatea Germaniei și trezește temeri cu privire la faptul că trecutul Germaniei ar putea fi un preludiu.
Mai mult, în timp ce majoritatea partidelor de dreapta dură din Europa își moderează discursul în căutarea puterii, aripa radicală a AfD a câștigat o luptă acerbă și îndelungată pentru dominația internă și nu face niciun efort pentru a-și ascunde opiniile radicale. La o convenție a partidului din iulie, Björn Höcke – liderul AfD în Turingia și ideologul și strategul principal al partidului – a declarat că „această UE trebuie să moară pentru ca adevărata Europă să trăiască”. Acesta a fost un ecou calculat al unei afirmații din epoca nazistă potrivit căreia soldații germani au murit la Stalingrad „pentru ca Germania să trăiască”.
AfD neagă schimbările climatice, vrea să transforme Europa într-o „fortăreață” împotriva migranților, cere „emanciparea” față de Statele Unite, curtează cu servilism Rusia și China și urăște ceea ce numește „sistemul” – adică democrația reprezentativă din Germania. Aripa sa de tineret a fost clasificată în mod oficial de către serviciile de informații interne germane drept „extremă-dreapta”.
AfD este perfect dispusă să fie normalizată de alții, dar nu este interesată să se normalizeze pe sine. Este puțin probabil să intre în vreo responsabilitate guvernamentală; acest lucru rămâne un tabu în Germania. Dar atât guvernul lui Scholz, cât și opoziția conservatoare trebuie să facă urgent mai mult pentru a contracara ascensiunea AfD – nu prin luarea în considerare a cooperării cu extremiștii, ci prin abordarea mai directă a preocupărilor alegătorilor privind imigrația și economia.
Rata de aprobare a guvernului, la minime istorice
Partidele extremiste prosperă adesea în urma instabilității și a slăbiciunii guvernului. Mulți se așteptau ca pandemia COVID-19, invazia la scară largă a Ucrainei și sosirea ulterioară a peste un milion de refugiați ucraineni în Germania să fie în beneficiul extremei drepte. Inițial, însă, acest lucru nu s-a întâmplat. Actualul cancelar al Germaniei, Olaf Scholz, a ocupat funcția de ministru de finanțe în primele etape ale pandemiei și a avut un rol esențial în crearea unui pachet de ajutor financiar de o amploare istorică pentru a proteja companiile și lucrătorii, precum și în susținerea unei prime emisiuni de obligațiuni la nivelul Uniunii Europene, care a ajutat la redresarea economică a UE. De când a devenit cancelar, în decembrie 2021, a supervizat încă un set de măsuri pentru a compensa șocul decuplării economice a Germaniei de Rusia – în special importurile de combustibili fosili.
Pentru o vreme, alegătorii germani au părut dispuși să facă sacrificii și nu au avut încredere în AfD pentru a oferi răspunsuri serioase la problemele presante; sprijinul partidului a crescut, dar nu a explodat, trecând de la 10,3% din cota de vot la alegerile naționale din 2021 la o cotă de aprobare națională de 14% la începutul primăverii acestui an. Dar prețurile încăpățânate ale energiei, inflația persistentă, o recesiune și o creștere semnificativă a ritmului de sosire a refugiaților (în principal din Afganistan și Siria) au creat un teren fertil pentru AfD. Într-un sondaj realizat pentru postul public de televiziune german ARD, realizat în septembrie 2023 de către respectata firmă de sondaje Infratest Dimap, 80 % dintre cei care susțin AfD au declarat că nu le pasă că AfD este considerat de unii ca fiind extremist, atâta timp cât abordează subiectele corecte. Dar 55 % dintre susținătorii AfD din sondaj au declarat, de asemenea, că și-ar putea imagina să voteze pentru alte partide.
Partidele consacrate – la guvernare și în opoziție – nu s-au ajutat singure. Coaliția lui Scholz a venit la putere hotărâtă să abordeze o serie de reforme economice și sociale. După 16 ani de progresivitate prudentă sub conducerea cancelarului Angela Merkel, mulți germani au salutat hotărârea noii coaliții de a impulsiona schimbarea.
Dar ei sunt din ce în ce mai mult descurajați de defectele sale: lupte interne publice, un scandal de nepotism care afectează Verzii și unele eșecuri flagrante în ceea ce privește proiecte importante de reformă. O lege controversată privind încălzirea, care ar fi obligat proprietarii de locuințe care doreau să înlocuiască sistemele de încălzire vechi cu unele mai ecologice și mai costisitoare, a stârnit temeri legate de sarcini suplimentare pentru gospodăriile deja împovărate de creșterea prețurilor la energie. După ce un vot crucial înainte de vacanța parlamentară de vară a eșuat, deoarece guvernul nu a putut asigura un cvorum al legislatorilor săi, sprijinul național pentru AfD a urcat pentru prima dată la 20 %. AfD pare să fie acum stabilit ca al doilea cel mai puternic partid de opoziție după CDU, iar ratingul de aprobare al guvernului este la minime istorice.
Fisuri în zidul de apărare
Până la ascensiunea AfD la începutul acestui an, principalele partide politice din Germania s-au unit în jurul unei strategii de „firewall”: excluderea guvernelor de coaliție și minoritare cu AfD, precum și tolerarea sau dependența de voturile din partea partidului. În unele cazuri, acestea au construit coaliții multipartite la nivel local și regional pentru a ține AfD departe de putere. La rândul său, formațiunea conservatoare CDU a exclus în mod oficial cooperarea cu partidul de extremă-dreapta la nivel național în rezoluții repetate ale partidului începând din 2018 – o moștenire a Angelei Merkel, care a condus partidul și a fost cancelar între 2013 și 2021. O încercare a unei grupări de dreapta, Werteunion (Uniunea Valorilor), de a construi punți între CDU și AfD a fost respinsă cu fermitate de conducerea CDU.
Cu toate acestea, partea conservatoare a firewall-ului este acum pusă sub semnul întrebării, și de nimeni altul decât de liderul CDU, Friedrich Merz – dușmanul de moarte al lui Merkel, care a obținut în cele din urmă conducerea partidului în ianuarie 2022, după aproape 20 de ani în care a fost marginalizat. Merz a testat ceea ce criticii numesc mesajele „AfD lite”. În iulie, el a dat un interviu la o oră de maximă audiență la televiziunea națională în care a sugerat că CDU ar putea fi nevoită să coopereze la nivel local cu dreapta radicală. Emisiunea a generat un asemenea scandal în partidul său încât a fost nevoit să își retragă declarația.
Mai recent, el a afirmat că refugiații din Germania beneficiază de un tratament preferențial pentru lucrări dentare, în timp ce cetățenii obișnuiți trebuie să aștepte luni de zile pentru o programare. Și acest lucru a provocat un scandal în rândul membrilor CDU – dar, de data aceasta, Merz a refuzat să își retragă comentariile.
De asemenea, firewall-ul este erodat și la nivel local. În timpul verii, candidații AfD din Turingia au câștigat alegerile pentru posturile de consilier districtual și primar. Mai recent, opoziția creștin-democrată din land a impus o moțiune de reducere a impozitelor pe transferul de proprietate cu sprijinul tacit al AfD. Jens Spahn, un membru al conducerii partidului CDU, a oferit ulterior justificarea falsă pe rețelele de socializare că „CDU nu poate renunța la pozițiile corecte doar pentru că persoane nepotrivite [AfD] cred și ele că sunt corecte”. Dar CDU nu este singura care a încălcat tabuul împotriva cooperării cu AfD; acesta a fost încălcat acum, în diferite forme, la nivel municipal de majoritatea partidelor principale, inclusiv de cele din coaliția lui Scholz.
Pentru conservatorii germani, ascensiunea AfD a devenit un punct fierbinte pentru o dezbatere strategică despre identitatea CDU. Este, de asemenea, o luptă pentru moștenirea lui Merkel, care a dirijat în mod deliberat CDU spre mijlocul spectrului politic în timpul mandatului său. Criticii lui Merkel, care doresc să reorienteze partidul spre un conservatorism mai dur, pun ascensiunea AfD pe seama faptului că Merkel a primit un număr mare de refugiați sirieni în timpul așa-numitei crize a migrației din 2015. Modernizarea CDU de către ea, spun ei, a subminat ceea ce a fost timp de decenii unul dintre scopurile principale ale partidului: prevenirea apariției unui partid de extremă dreapta viabil. Astfel de critici doresc ca CDU să se concentreze pe subiecte care îi interesează pe alegătorii AfD, cum ar fi migrația și apărarea valorilor tradiționale în ceea ce privește căsătoria și familia; sau, așa cum a spus Merz (generând încă o revoltă în partidul său), să demonstreze că CDU este o „Alternativă pentru Germania – cu substanță”.
Pentru centriștii din CDU, această juxtapunere verbală a partidului lor cu dreapta radicală este înfricoșătoare. Aceștia observă că Partidul Verde, pe care Merz l-a descris ca fiind „inamicul” CDU, este de fapt partenerul secundar al președinților CDU în trei din cele 16 landuri germane; într-un al patrulea land, CDU este partenerul secundar al ecologiștilor; și alte două state sunt conduse de coaliții de trei partide formate din CDU, Partidul Social Democrat și Verzi. În cele din urmă, centriștii susțin că încercarea de a coopta pozițiile de extremă dreapta este o strategie perdantă bine documentată pentru partidele conservatoare europene, deoarece alegătorii tind să prefere originalul, și nu un substitut diluat. Ei nu trebuie să arate mai departe de alegerile din Bavaria din 2018, în care conservatorul Markus Söder a încercat să preia retorica AfD și a fost pedepsit cu cel mai slab rezultat al partidului său din 1950 încoace.
Ascensiunea fulminantă a AfD divizează conservatorii din opoziție
Angajamentul principalelor partide de a împiedica AfD să obțină o cotă serioasă de putere guvernamentală rămâne puternic. Dar, chiar dacă firewall-ul împotriva cooperării rămâne în mare parte intact, nu poate exista nicio îndoială că ascensiunea fulminantă a extremei drepte îi divizează deja pe conservatorii din opoziție și limitează lățimea de bandă politică a actualei coaliții progresiste. Acest lucru va avea consecințe care se vor extinde mult dincolo de granițele Germaniei. Rolul Berlinului este crucial în multe domenii politice din Europa, de la reforma și extinderea UE până la politica fiscală și externă. Germania este un susținător-cheie al Ucrainei, iar Berlinul este dedicat cooperării cu administrația Biden. O Germanie închisă în sine și împiedicată este ultimul lucru de care au nevoie Europa, Statele Unite și lumea întreagă.
Pentru a contracara ascensiunea AfD, guvernul lui Scholz trebuie să recâștige încrederea alegătorilor care percep coaliția formată din trei partide ca fiind disfuncțională și ineficientă. Acest lucru include recunoașterea greșelilor, cum ar fi legea încălzirii, și încetarea luptelor interne constante care au paralizat guvernul. Acest lucru va necesita o conducere mai decisivă din partea lui Scholz decât a fost dispus să ofere până acum, inclusiv folosirea autorității sale pentru a forța un compromis rapid care va duce la scăderea prețurilor la energie. În același timp, atât guvernul, cât și opoziția trebuie să evite să alimenteze polarizarea care dă putere AfD.
În sistemul pluripartidist din Germania, care necesită cooperarea între două sau mai multe partide pentru a forma un guvern, prezentarea partidelor democratice ca fiind inamici nu va duce decât la un blocaj. Coaliția lui Scholz și CDU diferă puternic în multe chestiuni. Dar nu pot permite ca aceste diferențe să pună în pericol prioritatea lor vitală: protejarea democrației germane de dușmanii săi de moarte.
****
