Izmir, oraş aflat pe coasta turcă a Bazinului Mediteranean, este o veche destinaţie turistică. Mai nou, Izmir a devenit pentru mii de sirieni disperaţi punctul de plecare spre Europa, iar comercianţii locali au sesizat în asta o uriașă oportunitate legală de afaceri.
În cele ce urmează, un reportaj BBC:
Turiştii veneau odată aici atraşi de frumuseţea ruinelor antice şi a coastelor Egee. Oraşul atrage acum alt gen de călători, care au transformat Izmirul în hub al traficului de oameni către Europa.
Centrul istoric al Izmirului e plin de familii venite din Siria şi din Iraq. Cu toţii aşteaptă o barcă să-i ducă în Europa. Până să plece dorm pe caldarâm, în gări, pe trotuare sau în spaţiile verzi din sensurile giratorii. De fapt, orinde găsesc un adăpost din cauză că în hoteluri nu sunt primiţi nici dacă şi-ar permite să plătească o noapte- două de cazare.
Copiii migranţilor dorm pe bagajele pe care familia le îngrămădeşte în jurul lor, pe timp de noapte. Nimeni nu ştie exact când va pleca, la noapte, sau săptămâna viitoare. Toată lumea este în aşteptare.
Locuitorii din Izmir sunt îngrijoraţi că situaţia va afecta turismul. Magazinele însă s-au adaptat rapid: orice ar fi vândut înainte de criză- suveniruri, încălţăminte, haine sau bunuri electrocasnice- acum majoritatea s-au reprofilat. Vând veste de salvare şi impermeabile.
Este o cerere uriaşă pentru aşa ceva. Şi nu-i doar precauţia legată de riscul unei călători pe mare spre insulele greceşti, de multe ori în bărci de cauciuc aglomerate până la inconştienţă, ci realitatea- majoritatea sirienilor şi iraqienilor nu ştiu să înoate.
În unul dintre zecile de magazine deschise în zonele comerciale de tradiţie îl întâlneşti pe Mahmoud, fost student în Alep. Fugit din Siria acum un an, nu a mai ajuns în Europa. Are serviciu în Izmir. E translator şi vânzător, bine plătit de patronul său turc ca să-şi convingă compatrioţii că cea mai sigură marfă din oraş este la el în magazin.
„Vindem minim 100, 150 de veste de salvare zilnic. Clienţi sunt cu duiumul”, spune Mahmoud, care îşi laudă patronul că a fost primul din Izmir care a avut ideea să aducă la vânzare veste de salvare pentru copii.
Sunt oameni care nu îşi permit câte o vestă pentru fiecare membru al familiei, dar şi pentru asta există o soluţie.
„Ne-a fost teribil de frică pentru copii, atunci când barca a început să ia apă”, povesteşte un sirian care campează pe peronul aglomerat al gării Basmane. Noaptea trecută a încercat să ajungă în Grecia, dar a eşuat. „Am înotat cam 7 kilometri înapoi spre Turcia şi ne-am împins copii în faţă, până la ţărm. Am reuşit să îi salvăm pentru că toţi erau asiguraţi cu camere de cauciuc umflate, pe post de colac”.
Cuvintele omului tulbură audienţa- cei care vând locuri în barcă nu te avertizează în legătură cu posibilele accidente.
„Omul ăsta e un erou”, anunţă povestitorul, care se întoarce şi prinde după umeri un coleg de suferinţă: „A sărit din barcă, crezând că eliberată de greutatea sa barca va pluti în continuare. N-a fost aşa”.
Arată apoi spre altul. „Asta nu ştie să înoate, dar nu se teme de traversare. E foarte curajos.” Cei doi se apropie, se strâng în braţe, primul cu efuziunea celui care a văzut moartea cu ochii dar a trăit să povestească aventura, al doilea cu inconştienţa celui vrăjit de poveste.
Grupul care îl înconjoară pe povestitor este originar din Raqqa, din nordul Siriei. Au ajuns în Izmir acum 4 zile, oamenii fiind hotărâţi- mai bine mor decât să se întoarcă în oraşul care acum este cartier general al ISIS: „În Raqqa, nu mai eşti stăpân pe viaţa ta. Ei sunt stăpâni. Or te supui regulilor lor, or mori.”
După scurt timp petrecut între migranţi realizezi, brusc, că mulţimea e alcătuită din două grupuri: sunt cei care deja au încercat să traverseze marea şi au eşuat şi sunt cei care încearcă pentru prima oară să urce într-o barcă.
Oamenii din primul grup nu cară nimic. Au pierdut totul în naufragiu. În cel mai bun caz, le atârnă de încheietura mâinii o pungă cu strictul necesar- ceva bani, ţigari, un telefon mobil. Poate un act de identitate.
Pe cei din a doua categorie în recunoşti imediat: cară ca pe tezaur rucsace sau geamantane mari. Au schimburi, au amintiri de-acasă. Cară tigăi şi jucării de pluş. Sunt cei care încă nu ştiu că cel puţin jumătate din bagajul pe care l-au cărat cu greu, sute şi sute de kilometri, nu are loc în barcă. Tot ce pare în plus o să rămână pe plaja din Izmir, la îndemnul celui care supraveghează atent îmbarcarea şi la presiunea celor care simt, la 10 paşi de barcă, că locurile sunt pe terminate.
Dar cea mai importantă lecţie o înveţi fără să vrei. Cum să îţi protejezi viaţa te învaţă fie cei care au deja experienţa unui naufragiu, fie comercianţii, sau chiar poliţia. La fel de simplu înveţi la ce folosesc baloanele colorate pe care le vând magazinele ambulante. Acolo îndeşi ultimele tale legături cu civilizaţia, să nu le ude marea.
Baloane vopsite în culori electrice, stridente, au cea mai mare căutare. „Astea te fac vizibil în caz de naufragiu”, îşi laudă marfa vânzătorul ambulant.
Sute de kilometri distanţă de Izmir, dis de dimineaţă. Grecii din insule pleacă la pescuit. Peste noapte, curenţii au aruncat pe plaje bucăţi de cauciuc roz, verde sau galben. Cei mai bătrâni le adună, înjurând printre dinţi străinii care se plimbă, zgomotos, cu iahturi. Apoi urcă în barcă. Înainte să apuce ramele, îşi fac cruce, să se întoarcă sănătoşi acasă cu năvodul plin. Nu ştiu că mai devreme au adunat resturi de balon.
