26 septembrie, 2019

AEP a decis definitiv că cele 3,8 milioane de lei cheltuiți de PSD în campania electorală nu pot fi decontați, întrucât ultimul document necesar restituirii a sosit după expirarea termenului legal.

Singura soluție pentru recuperarea banilor este ca social-democrații să atace în instanță decizia AEP.

Surse din PSD au declarat pentru Europa Liberă că, pe un grup de whatsapp al partidului, mai mulți donatori s-au arătat revoltați că nu-și pot recupera sumele oferite în campanie, dezvăluind astfel, indirect, că nu este vorba de donații obișnuite, ci „returnabile”.


Pe respectivul grup, Viorica Dăncilă, aflată în vizită în SUA, le-a răspuns nemulțumiților: ”Legat de banii de la AEP am făcut tot ce a fost posibil. Am semnat ultima declarație săptămâna trecută cu tot ce au cerut”. 

Cel mai mare ”donator” PSD este Rovana Plumb, care a împrumutat de la o persoană fizică suma pe care a donat-o partidului, așa cum a explicat chiar ea Comisiei juridice din Parlamentul European.

Lista PSD-iștilor cu cele mai mari donații declarate:

  • Rovana Plumb – 800.000 lei
  • Chilat Crina – 676.000 lei
  • Manda Claudiu – 436.195 lei
  • Intotero Natalia – 200.000 lei
  • Doina Pană – 100.000 lei
  • Marius Margarit – 130.000 lei
  • Dan Nica – 165.000 lei
  • Emilian Pavel – 127.000 lei
  • Gabriela Zoană – 105.000 lei
  • Dragoș Benea – 100.000 lei
  • Dragoș Pui – 100.000 lei

Motivul pentru care AEP nu poate restitui banii – lipsea o semnătură 

Din dosarul cu cererea de returnare a donațiilor, lipsea o semnătură, a declarat preşedintele AEP, Constantin-Florin Mituleţu-Buică:


Exista o semnătură care nu era susţinută de un mandat al preşedintelui în funcţie.

Deşi aceste documente au fost depuse ulterior deciziei de nerambursare, noi, ca autoritate, la acest moment nu mai putem face absolut nimic, deoarece toate documentele au intrat în circuitul civil, potrivit legii noi nu mai pute anula decizia.

Concret este vorba de un document semnat de Viorica Dăncilă și „din care să reiasă clar împuternicirea, că domul Drăghici (Mircea Drăghici – fostul trezorier al PSD, n.red.) avea reprezentarea legală din partea preşedintelui în funcţie”, a explicat Mitulețu-Buică.

Documentul respetciv a sosit abia a doua zi după expirarea termenului legal de depunere a dosarului.

Preşedintele AEP a precizat că autoritatea s-a adresat de trei ori PSD, dar partidul nu a răspuns, iar termenul legal de 60 de zile în care partidul ar fi putut răspunde a expirat.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: