joi

7 iulie, 2022

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

2 martie, 2011

Adrian Severin, europarlamentar PSD și fost ministru de externe al României, pledează pentru o definire a strategiei naționale interne, apoi pentru una în cadrul UE și alta în lume:

„Nu putem spune că UE ne impune ceva, dar strategia României nu se poate limita la ceea ce e convenit cu UE. În anumite privințe acordul cu UE este important, dar nu compensează ideea de strategie. Strategia înseamnă că definim interesul României în context european. Or așa ceva nu există în România. Există idei în capul unora, chiar și în al meu, dar nu în capul României.

Dacă am avea această strategie ea ar trebui să pornească de la definirea unor interese ale României:

  • După ce știm ce viziune și identitate ne dorim, trebuie să construim niște alianțe în cadrul UE.
  • Abia apoi trebuie văzut și cum România europeană își poate valorifica și dezvolta relațiile cu actori noneuropeni din vecinătate sau din lume. Cu atât mai mult cu cât apar puteri emergente cum ar fi China, Brazilia, India.

Au existat astfel de proiecte în România, s-au construit la începutul anilor 90 și cu siguranță ele mai există în arhivele Guvernului. Și nu vizau numai intrarea României în UE sau NATO. Apoi au fost și strategii de etapă, care urmăreau integrarea în NATO și UE. La nivelul Ministerului de externe, atunci când eram eu ministru, am încercat să construim o strategie care ținea seama de faptul că România nu era în UE, așa numita „strategie a cercurilor concentrice”. Primul cerc era acela al relațiilor cu vecinii. Al doilea cu actorii regionali, al treilea cu actori globali.

Acum la nivel național nu văd că există o strategie. Politica guvernului e pompieristică, nestructurată, reactivă. Nu putem spune că a fost o politică proastă, ci că nu a fost de fel. Nu am avut niciun fel de viziune strategică.

Personal nu înțeleg nimic din politica guvernului României. Știu, înțeleg că trebuie austeritate, că nu putem consuma mai mult decât producem, dar reducerile făcute fără un calcul sterategic nu sunt o soluție.

Îți mulțumim că citești cursdeguvernare.
Abonează-te la newsletter aici.

Singurul care poate și trebuie în acest moment să facă o strategie este guvernul. El are toate pârghiile, datele, instituțiile la îndemână. Și da, pentru ca strategia să fie durabilă ea trebuie agreeată de toți actorii sociali și politici.


Strategia Europa 2020 vizează coeziunea teritorială, socială și economică în cadrul UE. Din păcate în cest moment UE suferă ea însăși de o lipsă de strategie unitară și e foarte posibil ca și strategia Europa 2020 să fie un eșec ca și strategia Lisabona”.

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

citește și

lasă un comentariu

3 răspunsuri

  1. Strasnic articol , de ce nu ne oferiti si parerile lui Voicu asupra problemelor UE ?
    Chiar nu gasiti alti preopinenti sa isi dea cu parerea despre UE ??
    SRS sau Vadim ce parere or avea ?
    Chiar nu are nici o decenta spagarul asta ordinar ???

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

toate comentariile

3 răspunsuri

  1. Strasnic articol , de ce nu ne oferiti si parerile lui Voicu asupra problemelor UE ?
    Chiar nu gasiti alti preopinenti sa isi dea cu parerea despre UE ??
    SRS sau Vadim ce parere or avea ?
    Chiar nu are nici o decenta spagarul asta ordinar ???

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

articole categorie

Citește și:

Mult așteptatul pachet de măsuri fiscale, anunțat de coaliția de guvernare în urmă cu câteva luni a intrat oficial pe masa guvernului și a fost pus în transparență....

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: