vineri

19 aprilie, 2024

28 ianuarie, 2019

Vladimir Putin și Oleg Deripaska

Administraţia Donald Trump a anulat duminică sancțiunile impuse firmelor conduse de oligarhul rus Oleg Deripaska, în pofida opoziţiei democraților, scrie The Guardian.

După anunțul Trezoreriei, Rusal a comunicat că Jean-Pierre Thomas a demisionat din poziția de președinte și director, ca parte a unei înțelegeri pentru ridicarea sancțiunilor. Acțiunile Rusal au crescut luni dimineața, la Hong Kong, cu peste 5%.

La începutul acestei luni, un grup de 11 republicani, care s-au alăturat democraților, au reușit să blocheze eliminarea sancțiunilor impuse Rusal, a companiei-mamă a acestui gigant al industriei aluminiului, En+, şi a firmei JSC EuroSibEnergo din domeniul energetic.


Duminică, Departamentul Trezoreriei Statelor Unite a comunicat că Deripaska deţine acum – direct şi indirect – mai puţine acţiuni în cele trei companii şi nu mai exercită controlul asupra acestora. Majoritatea membrilor consiliilor de administraţie va fi formată din independenţi, inclusiv americani şi europeni fără legături de familie cu oligarhul sau cu alte persoane supuse sancţiunilor americane.

Oleg Deripaska, un apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin, este în continuare pe lista persoanelor sancţionate de Statele Unite, iar democrații consideră nepotrivită anularea măsurilor impuse companiilor în care acest implicat, cât timp Paul Manafort, fostul director de campanie electorală al lui Donald Trump, a recunoscut în septembrie 2018 că a influenţat martori şi a complotat cu Rusia împotriva SUA.

Oficiali de la Washington îşi exprimaseră îngrijorarea privind efectul pe care îl pot avea sancţiunile împotriva Rusal – cel mai mare producător de aluminiu din afara Chinei – asupra industriei.

Măsurile împotriva Rusal au fost urmate de creşterea cererii de aluminiu produs în China. Exporturile chinezeşti în domeniu au atins anul trecut un nivel record.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: