vineri

26 aprilie, 2024

2 septembrie, 2021

Preşedintele Klaus Iohannis a primit cererea prim-ministrului Florin Cîţu de revocare a lui Stelian Ion din funcţia de ministru al Justiţiei şi o analizează, a anunţat joi dimineață Administraia Prezidențială.

Precizarea Administrației Prezidențiale este importantă în contextul în care în cazul demiterii ministrului USR PLUS al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, chiar şi a liberalului de la Finanţe, Alexadru Nazare, preşedintele a semnat decretele de revocare în mai puţin de două ore de la anunţul premierului referitor la demiterea acestora.

Stelian Ion a fost revocat miercuri seara din funcţia de ministru al Justiţiei, premierul Florin Cîţu precizând că a informat coaliţia în legătură cu această decizie, pe care şi-o asumă.


Revocarea, a spus Florin Cîțu, a fost determinată de faptul că ministrul Justiției nu a dat aviz proiectului de OUG cu Programul ”Anghel Saligny”.

De precizat: Stelian Ion a refuzat să avizeze proiectul de OUG din cauză că documentul trimis de Ministerul Dezvoltării nu conținea niciuna dintre solicitările USR PLUS de completare a textului inițial.

În lipsa acestor modificări, Programul Anghel Saligny este, practic, continuatorul fidel al programelor PNDL 1 și 2 patronate de Liviu Dragnea și Elena Udrea, programe prin intermediul cărora au fost direcționați de la buget bani pentru clientela politică din teritoriu.

”Voi propune un ministru interimar care va înţelege prioritatea zero a investiţiilor în România. Îmi doresc ca partenerii noştri de coaliţie USR PLUS să aibă înţelegerea, să aibă responsabilitatea să nu aleagă ieşirea de la guvernare”, a afirmat miercuri seara Florin Cîţu.


Stelian Ion este al doilea ministru USR PLUS revocat, după Vlad Voiculescu, demis de la Ministerul Sănătăţii.

La acel moment, liderii coaliţiei au semnat un act adiţional la protocolul alianţei care prevede că deciziile politice majore se iau colegial, cu acordul formaţiunilor din coaliţie şi că responsabilitatea politică se asumă împreună, cu participarea la decizie a tuturor membrilor coaliţiei şi a premierului.

Prerogativa constituţională a prim-ministrului privind trimiterea cererii de revocare a unui ministru către Preşedinte se exercită după informarea prealabilă a formaţiunii care l-a propus pe ministru, pe baza unor argumente cuprinse într-o evaluare obiectivă făcută de premier şi după o dezbatere în coaliţie, se arată în document.

Revocarea lui Stelian Ion s-a făcut fără respectarea documentului semnat inclusiv de Florin Cîțu după criza provocată de demiterea lui Vlad Voiculescu.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: